Deşi italian de origine, compozitorul şi dirijorul Alfonso Castaldi a ajuns în România la 20 de ani, stabilindu-se la Galaţi, de unde şi-a început ascensiunea în lumea muzicală românească.
S-a născut la Maddalone (în apropiere de Napoli), pe 23 aprilie 1874, localitate unde şi-a început şi studiile muzicale. A continuat cu solfegiu, armonie şi compoziţie la Conservatorul din Napoli, între 1883 şi 1889.
A ajuns la Galaţi când avea doar 20 de ani şi a fost profesor particular de mandolină, chitară, vioară şi teorie muzicală în oraşul de pe malul Dunării până în 1901. Ulterior, a plecat la Bucureşti, unde a predat la Conservator, până în preajma celui de-Al Doilea Război Monidal.
A dirijat concerte simonice alături de orchestra Filarmonicii atât în ţară, cât şi în străinătate (Italia şi Rusia). De-a lungul carierei muzicale a compus două simfonii, poeme simfonice, muzică de cameră, muzică de teatru, coruri, schiţe simfonice, toate cu influenţe impresioniste.
De maximă importanţă este însă activitatea pedagogică a lui Alfonso Castaldi, sub îndrumarea sa pregătindu-se aproape toţi marii compozitori şi dirijori români de mai târziu, printre care George Georgescu sau Dimitrie Cuclin.
În 1914, a fondat orchestra Tinerimea simfonică, iar în perioada 1925-1929 a ocupat funcţia de inspector de muzică în cadrul Ministerului Artelor. Castaldi era, în acelaşi timp, un talentat pictor, excelând în portrete şi peisaje, şi frecventa cercul de artişti plastici ai vremii, printre care Ştefan Luchian sau gălăţeanul Camil Ressu. A scris şi poezii, având un volum publicat la Napoli.
A fost distins cu Premiul de muzică al Ministerului Culturii şi Artelor (în 1925) şi cu Premiul Naţional de Muzică (în 1929).
A murit pe 6 august 1942, la Bucureşti.
