La sfârşitul lui 2008 şi începutul anului 2009 a fost primul semn că situaţia economică a combinatului siderurgic gălăţean nu e tocmai roz, ci dimpotrivă.
Atunci a fost demarat programul de autodisponibilizări, au urmat concedii forţate, perioade repetate de şomaj tehnic, dar elementul definitoriu pentru un an de-a dreptul dificil a fost închiderea Uzinei Cocso-Chimice de pe platformă. A fost momentul de maximă tensiune, momentul de la care s-ar fi putut întâmpla orice.
Lucrurile au continuat cu o schimbare la vârf în echipa de conducere a ArcelorMittal Galaţi. Au venit apoi sutele de comentarii făcute de către sindicalişti (rămaşi în mod evident fără prea mare susţinere din partea salariaţilor), iar unele dintre acestea nu au făcut decât să agite inutil şi mai mult spiritele.
În ultimele luni ale anului 2009, conducerea ArcelorMittal Galaţi vorbea despre o sensibilă revenire a situaţiei economice, însă lucrurile sunt încă, potrivit declaraţiilor acesteia, foarte departe de bilanţul anilor trecuţi.
Ce a rămas după bătălia, încă neîncheiată, cu criza economică? De la 13.700 de salariaţi, cât avea ArcelorMittal Galaţi în luna decembrie a anului 2008, au rămas mai puţin de 9.500 de angajaţi, o întreagă subunitate a fost închisă definitiv, iar în multe altele s-a lucrat cu întreruperi.
Sunt doar câteva dintre lucrurile care se văd, acum, după 12 luni de luptă cu criza economică.
Cu stângul
Luna ianuarie a anului trecut prezenta cele mai clare semne că lucrurile urmează să se schimbe... în rău. Asta pentru că ArcelorMittal Galaţi deschisese o schemă de plecări voluntare, iar solicitările de autodisponibilizare făcute de către peste 1.500 de salariaţi trecuseră la analiză şi urmau să primească un răspuns din partea conducerii Combinatului.
Oamenilor li se promitea, în schimb, o sumă fixă cuprinsă între 10.000 şi 25.000 de lei, în funcţie de vechime, cu 5.000 de lei mai mult decât suma maximă propusă la autodisponibilizările anterioare.
În afară de asta, cei care renunţau la locul de muncă urmau să primească, timp de cel mult 24 de luni, ultimul salariu brut încasat în luna anterioară părăsirii Combinatului.
O ofertă generoasă, şi-au spus mulţi dintre siderurgişti, care au alergat să prindă un loc pe listele respective.
Începutul de an a arătat însă şi câteva lucruri care păreau în acel moment ciudate, de neînţeles. Aşadar atunci când drujba capitalistă scăpată de sub control ataca sârguincios rămurelele sociale ale afacerii ArcelorMittal la Galaţi, în inima celui mai vocal sindicat de pe platforma siderurgică a izbucnit un conflict, care avea să împartă structura în două şi să îi dovedească pe deplin slăbiciunile.
Tot despre o ciudăţenie vorbim şi atunci când aducem aminte că administraţia a considerat ca fiind cel mai potrivit moment să lanseze un program de revitalizare a Combinatului.
Intitulat ARC 2012, acesta viza aducerea unităţii siderurgice gălăţene la standardele unităţilor deţinute de către aceeaşi companie în Europa de Vest. Aşadar, echipei de conducere îi arde de revitalizare când termenul corect ar fi fost resuscitare.
Asta şi după ce, ani în şir, Combinatul a fost exploatat la maximum, iar investiţiile au fost în mod clar driblate cu o măiestrie ieşită din comun.
Continuare compensatorie
În luna februarie, subiectul principal de discuţie din Combinat este schema de plecări voluntare, care, trebuie spus, avea să crească precum Făt-Frumos în lunile ce au urmat. Mulţi dintre salariaţi îşi doresc să plece şi să încaseze plăţile compensatorii respective.
Unii dintre aceştia sunt aproape de vârsta pensionării, iar pentru ei această schemă înseamnă un concediu prelungit pentru care sunt plătiţi regeşte.
Există însă şi cazuri de siderurgişti care n-au nici o perspectivă, dar ideea că ar putea primi acei bani îi împinge să depună cereri de autodisponibilizare (FOTO 2).
Această perioadă înseamnă şi începerea unor discuţii la nivel înalt despre Combinat. Reprezentanţi ai Guvernului se interesează cum stau lucrurile şi primesc asigurări din partea conducerii ArcelorMittal Galaţi că situaţia este dificilă, dar că nu sunt motive de îngrijorare.
Mărţişor tehnic
Augustine Kochuparampil, managerul general (Chief Executive Officer) al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi acordă în luna martie un interviu „Vieţii libere”.
Oficialul se fereşte de aprecieri exacte referitoare la ce ar urma să se întâmple la Combinat, dar trasează în linii mari un orizont destul de întunecat.
Kochuparampil vorbeşte despre faptul că "o situaţie mai grea nu s-a mai văzut din perioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial" şi că sunt afectate tocmai pieţele de export ale combinatului gălăţean.
Acesta recunoaşte însă că se lucrează cu un număr redus de baterii de cocsificare, de furnale, de convertizoare şi de laminoare şi precizează în continuare că 2009 va fi un an extrem de greu.
În fine, managerul general intervine pe un ton calm şi se laudă că la Galaţi nu se luaseră până atunci decizii abrupte în ceea ce-i priveşte pe salariaţi.
Ei bine, la doar o zi după publicarea interviului, la Combinat se anunţă că de la 1 aprilie toţi angajaţii ArcelorMittal Galaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic timp de 10 zile.
În aceeaşi perioadă, reprezentanţi ai conducerii Combinatului discută din nou cu ministrul Economiei, Adriean Videanu. În afară de faptul că se folosesc aceleaşi generalităţi şi se vorbeşte în continuare despre un context economic mondial nefavorabil, cei de la Galaţi dau asigurări că nu vor închide capacităţi de producţie.
Nu-i nici o păcăleală
Rămăsesem parcă la asigurări, la promisiunile şefilor Combinatului că nu vor închide capacităţi. Nefericite promisiuni tocmai în luna aprilie! Asta pentru că, la doar câteva zile după discuţia cu Videanu, conducerea organizează o conferinţă de presă în care anunţă închiderea tuturor bateriilor de cocsificare.
Procesul, explicat apoi pe larg în paginile ziarului nostru, era ireversibil. Odată oprite, bateriile nu mai puteau fi repornite. Acest lucru însemna că la Galaţi nu se va mai produce cocs, iar materia primă necesară producţiei urma să fie adusă din Polonia.
Se cânta, aşadar, prohodul cocsochimiei româneşti, dar poate că mai important era faptul că 1.400 de oameni care lucrau aici erau în derivă.
Conducerea companiei susţinea însă că unii optaseră deja pentru schema de plecări voluntare, iar pentru ceilalţi se promitea un pachet special în cazul în care alegeau să plece. Cei care şi-ar fi dorit să rămână urmau să facă parte din programul Talent Pool, care presupunea, în linii mari, reprofesionalizarea lor.
Tensiunea momentului respectiv este amplificată de un zvon. "În toamnă se închid furnalele", anunţa Mircea Scântei (FOTO 4), liderul FSS Metarom (cea mai importantă grupare sindicală din metalurgia românească).
„Sub ameninţarea închiderii sunt şi alte obiective din Combinat. Din informaţiile pe care le deţin urmează ca, undeva prin toamnă, să se închidă şi furnalele. Ca atare, se pune un mare semn de întrebare asupra existenţei întregului combinat gălăţean. Ştiu despre ce vorbesc şi îmi asum această declaraţie”, a fost declaraţia completă a lui Scântei.
Acesta este unul dintre puţinele momente când conducerea ArcelorMittal Galaţi capătă reflexe şi respinge categoric varianta sumbră pe care sindicalistul Scântei o proiectase:
"Nu există nici un fel de intenţie de a închide operaţiunile la Furnale şi Oţelărie, aşa cum a fost relatat, recent, în presa locala", declara Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al conducerii.
AVAS, cu bicicleta prin flori
De nicăieri parcă apare în schemă şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).
Instituţia statului care are obligaţia de a urmări respectarea contractului de privatizare a Sidex arată, într-un comunicat, că este de acord cu decizia conducerii combinatului ArcelorMittal de a închide cocseria de pe platforma siderurgică de la Galaţi cu condiţia ca obligaţiile asumate prin contractul de privatizare a Sidex de către investitor să fie respectate.
În condiţiile în care contractul este secretizat, cei de la AVAS au lăsat impresia că vorbesc despre lucruri doar de către ei ştiute.
Ulterior, aflat într-o vizită la Galaţi, şeful AVAS declara: "Un lucru trebuie să fie clar: nu vom acorda niciun fel de facilitate celor de la ArcelorMittal în ceea ce priveşte modificarea contractului de privatizare. Asta înseamnă că, în cadrul contractului, atât volumul investiţional pe mediu, cât şi cel tehnologic trebuie realizat ca valoare absolută”.
„Obiectivul investiţional pentru Cocso-Chimice rămâne acelaşi, şi ca valoare, şi ca destinaţie. Nu pot fi plimbaţi banii dintr-o parte în alta, însă un act adiţional care să permită închiderea unui obiectiv şi deschiderea altuia este posibil", spunea Mircea Ursache.
A apărut atunci ideea că acel act adiţional ar fi trebuit să asume o răspundere ArcelorMittal, aceea de a construi o nouă baterie de cocsificare.
Mesajul AVAS părea însă puţin cam… power-flower în condiţiile în care la Galaţi se făcuseră până atunci investiţii minime, iar criza se adâncea din ce în ce mai tare.
Rocada mare
Aproape de mijlocul anului, în luna mai, când cărămizile bateriilor de cocsificare nu se răciseră încă, în aparatul de conducere al ArcelorMittal Galaţi are loc o modificare importantă.
Directorul general al ArcelorMittal Galaţi, Augustine Kochuparampil, este înlocuit, plătind probabil factura optimismului afişat atunci când a dat asigurări guvernanţilor că nu se vor închide capacităţi de producţie la Galaţi.
Locul acestuia este luat de către francezul Thierry Le Gall (FOTO 3), vicepreşedinte al grupului, cel care prelua şi funcţia de coordonare a Diviziei Flat Carbon South Eastern Europe, cu sediul la Galaţi.
Cel care trecuse la Galaţi prin mai multe încercări, fiind directorul general care a condus Combinatul în cea mai profitabilă (probabil) perioadă a sa, dar a trebuit să facă faţă şi grevelor iniţiate de către sindicatul Solidaritatea şi unui debut fulgerător al crizei economice, prelua funcţia de conducere a ArcelorMittal Ostrava, din Cehia.
Salvamari cu colacul spart
La jumătate de an după ce criza economică lovise din plin combinatul siderurgic, politicienii din Galaţi par a se fi trezit din amorţeală şi se înghesuie să declare că vor face tot ce le stă în putinţă ca ArcelorMittal să nu se transforme într-o bombă socială.
Au uitat să spună însă că iniţiativa nu le aparţine în proporţie de sută la sută, ci le-a fost cerută, practic, de către sindicalişti, care au ajuns în cele din urmă să ceară sprijin şi din mediul politic.
Şi de această dată, politicienii revendică paternitatea ideii şi se războiesc pe statutul de salvamar al siderurgiei.
Aspectul este foarte puţin important, asta cu atât mai mult cu cât urmau alegeri prezidenţiale, iar politicienii locali nu făceau decât încălzirea pentru adevărata luptă pe care urmau să o dea, problemele reale rămânând astfel lipsite de importanţă pentru ei.
Oameni noi, planuri noi
Cea de-a doua jumătate a anului a fost una relativ calmă. În luna iulie, noul manager al Combinatului acordă un interviu în exclusivitate ziarului nostru.
Thierry Le Gall susţine că se doreşte continuarea operaţiunilor la Galaţi. Foarte important este însă că se vorbeşte pentru prima dată despre schimbarea mentalităţilor.
Mai precis, se înţelege din interviul cu Le Gall că există o mulţime de investiţii din trecut, investiţii de pe urma cărora compania nu a avut foarte mult de câştigat.
Aşadar se recunosc greşeli şi măcar la nivel declarativ se încearcă repararea lor. Această idee este reluată chiar ulterior de către Le Gall într-o întâlnire cu reprezentanţi ai mass-media, întâlnire care a avut loc câteva luni mai târziu.
… spre victoria finală
Perioada care a urmat după instalarea noii conduceri a fost una calmă. Oficial vorbind, s-a raportat o îmbunătăţire a situaţiei economice. Chiar şi aşa, ArcelorMittal Galaţi a fost departe, foarte departe de realizările economice din anii trecuţi.
În cele din urmă, sfârşitul de an i-a găsit pe cei de la Combinat negociind contractul colectiv de muncă pe anul următor.
Un an nou mai… bun
Toate întâmplările, înşirate pe scurt în această retrospectivă au lăsat din păcate urme adânci: de la 13.700 la mai puţin de 9.500 de angajaţi, singura cocserie rămasă în picioare până în vară a devenit acum o grămadă de cărămizi, zeci de zile de şomaj tehnic şi concedii forţate.
Urmează un nou an plin, probabil de încercări şi întâmplări foarte greu de anticipat. Rămâne o singură certitudine recunoscută chiar de către şefii de la ArcelorMittal. 2009 a fost un an la fel de dificil ca şi cei din perioada imediat următoare celui de-al doilea Război Mondial.
