Lansare de navă la Damen - Draga „Meotida” va lua calea portului Mariupol
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Lansare de navă la Damen - Draga „Meotida” va lua calea portului Mariupol
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

O navă destinată operaţiunilor de dragaj a fost lansată astăzi la apă în Şantierul Naval Damen. Lucrările la nava „Meotida” au durat un an de zile şi este destinată autorităţilor care administrează Portul Maritim Comercial Mariupol de la Marea Azov. De altfel, naşa navei a fost Alla Kravchenko, directorul economic al portului comercial ucrainean.

„Este cea de-a şasea lansare de anul acesta şi, din fericire, reuşim pe zi ce trece să ne ocupăm capacitatea de producţie, astfel încât până la sfârşitul lui 2013 să avem o încărcare constantă pentru cei aproape 1.800 de oameni pe care îi avem”, ne-a declarat directorul de resurse umane şi afaceri corporatiste al SN Damen Galaţi, Florin Spătaru.

Propulsată cu două electromotoare diesel de câte 400 KW, nava „Meotida” are o lungime de 59,2 metri, o lăţime de 11 metri şi o înălţime a punţii principale de patru metri. De asemenea, nava este dotată cu un sistem de dragaj cu tubulatură de aspiraţie – refulare. „Meotida” este complet automatizată, poate să execute lucrări de dragaj până la o adâncime de 15 metri şi are o capacitate de înmagazinare de 750 metri cubi. „Este un proiect foarte frumos, care probabil că va fi interesant şi pentru autorităţile române...

Deocamdată urmează să mai construim încă o dragă pentru partenerii ucraineni din Mariupol”, a precizat reprezentantul SN Damen Galaţi. Şantierul naval gălăţean a avut în ultima perioadă o colaborare din ce în ce mai strânsă cu companiile din Ucraina. Printre altele, anul trecut navaliştii gălăţeni au livrat două remorchere cu clasă de gheaţă pentru zona Odessa. Acestea au trecut „proba de foc”… iarna trecută, în condiţiilor meteorologice extrem de vitrege. Navele construite la Damen s-au comportat excelent, iar clientul nu a putut decât să-i felicite pe constructorii gălăţeni.

După ce criza economică a adus Damen Galaţi într-o situaţie destul de dificilă, şantierul naval revine, se pare, pe un trend ascendent. De la sfârşitul anului trecut şi până în prezent s-au făcut în jur de o sută de noi angajări, iar până la sfârşitul anului SN Damen Galaţi va livra clienţilor 20 de nave, printre care şi o navă tip Joint Logistic Support destinată marinei militare olandeze, cea mai mare şi complexă navă realizată la Galaţi în ultimele decenii.

Citit 3665 ori Ultima modificare Vineri, 11 Mai 2012 19:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.