Jucătorii de şah stradal nu au fost deranjaţi, sâmbătă, de un uriaş steag românesc, unul de 150 metri! Adus, itinerant prin România, de la Chişinău, ca simbol al unei re/Uniri viitoare, a avut nevoie de vreo sută de gălăţeni care să aibă atâta sentiment unionist în ei încât să pună mâna şi să-l întindă pe Aleea Domnească. Oraşul a bifat astfel onorabil sentimentul frăţesc.
Desigur, este multă ipocrizie pe ambele maluri ale Prutului atunci când se vorbeşte despre „frăţie”, unii de aici au făcut carieră pe vorbe, unii basarabeni au vrut cetăţenia română doar ca să acceadă în UE (vezi cazul cântăreţei căreia i se va retrage cetăţenia după ce şi-a recunoscut interesul). Nu pot să uit însă fotografia aceea cu bucureşteni căzuţi în genunchi, ca într-un mare doliu naţional, în acel iunie 1940, când s-a comis raptul Basarabiei de către URSS!
Sunt sentimente curate în care unii cred, dar dincolo de sentimente, de patriotism, nostalgie, dragoste, de sentimentele frăţeşti, de cunoaşterea, dar şi literaturizarea istoriei, se văd parcă şi nişte capcane de vreme electorală. Pare să se repete o „reţetă moldovenească” de poale-n brâu politic, chiar în această perioadă, în care se renumără şi voturile din străinătate care au adus ascensiunea preşedintelui actual al României, voturi reale, spun unii, ori înmulţite, precum steagurile lui Pristanda, susţin alţii.
După ce locatarul de la Cotroceni s-a implicat cu folos în trecut în uşurarea obţinerii cetăţeniei române de către megieşii de dincolo, este acum rândul premierului să puncteze, şi chiar cu ceva mult mai palpabil şi mai costisitor: gaz românesc. Miercuri, premierul român şi cel moldovean au inaugurat gazoductul Iaşi - Ungheni, cordon ombilical (şi politic, acum?) între cele două ţări! „Frate-frate, da´ brânza-i pe bani!”, se transformă deci în „Ţi-am dat brânză, îmi eşti frate!” Un gest frumos, un gest concret, după ce şi în trecut România le-a furnizat curent electric pe datorie fraţilor noştri. Un gaz nu doar mai ieftin, ci şi mai sigur, oferind şi independenţă în faţa ruşilor, a punctat premierul român. Numai că „gazul românesc” vine în parte şi de la ruşi. Să ne uităm la cifrele publice: conducta „va putea” (vai, mor când întâlnesc vorbele astea!) oferi moldovenilor între 1,5 şi două miliarde mc pe an, din cele 11 miliarde mc scoşi din subsolul patriei, dar să nu uităm că importam şi de la ruşi 2,5 până la trei miliarde mc pe an, adică doar puţin mai mult decât vom furniza Republicii Moldova… Transnistria (care înghite şi ea, cu marea sa industrie, foarte importantă pentru republică, încă 1,1 miliarde metri cubi) nici nu se pune, căci regiunea separatistă a intrat puternic în vederile revizioniştilor moscoviţi, ocupaţi în Ucraina şi ocupanţi în Crimeea…
Să sperăm că vom putea să facem faţă unui boicot rusesc, dar mai ales să sperăm că Palatul Victoria va fi şi parolist, mai ales că UE a suportat o treime din costurile conductei, deci s-a implicat în presiunea anti-rusească. Dar poţi avea încredere în bunele intenţii ale unor „actori”?
Rămâne simbolic gestul de suflet prin care Guvernul de la Bucureşti (până la urmă, doar patru miniştri!) „a donat” sânge, îndemnându-ne astfel şi pe noi să donăm patriotic. Dar un donator ministerial a fost găsit incompatibil, iar ceilalţi au pozat numai, ieşind cu obrazul gros şi vena întreagă. Că n-a mai auzit nimeni ca sângele albastru de demnitar să fie vărsat pentru vreo cauză nobilă!
