Am nimerit întâmplător în localitatea Cornu, care şi-a legat numele de Adrian Năstase. E minunată. Are trotuare largi, case cochete, un parc îngrijit şi restaurante în care mănânci mai bine şi mai ieftin decât în alte locuri de pe Valea Prahovei.
Există muzee şi sală de jocuri, magazine cochete şi un aer să-l iei acasă. Aşa că, de ce s-ar mira cineva că la Cornu s-a construit o sală de sport de mai mare dragul? Care a costat, nu vă strâmbaţi că lucrurile bune costă, patru milioane de euro.
Ce dacă în localitatea, nu ştiu cum să-i zic, sat sau oraş?, cu acelaşi primar din 1990, nu există decât 270 de elevi în total? Iar noua sală are în tribune 300 de locuri. Încap şi părinţii, şi bunicii, şi turiştii aflaţi prin zonă când joacă handbal o clasă cu alta.
Că sala nu are decât porţi de handbal. În febra inaugurării n-au mai reuşit să o doteze şi cu altceva. Însă ce gresie şi faianţă etalează, o feerie!
Comparată cu noua sala de sport de la Snagov, acolo unde s-a făcut un loc special pentru olimpicii români care au câştigat trofee la Sydney, sala din Cornu arată mai bine şi, evident, costă mai mult.
Pentru că în ea se antrenează viitorul ţării, nu foştii olimpici. Despre sala gimnastelor române, care poartă numele Nadiei Comăneci, din Oneşti, nici nu se poate vorbi. E de-a dreptul modestă.
Dacă îi crezi pe ziarişti, care sunt răcutăcioşi, ştim bine, metrul pătrat de construcţie la Cornu este mai mare ca la Snagov şi de peste trei ori mai mare decât la Oneşti. Calcule meschine.
Pe care nici măcar nu le putem pune acum în seama lui Năstase, apropo, nimeni nu spune ce fel de termopane or fi la sală, pentru că această construcţie a fost doar începută pe vremea sa.
Lucrările au fost întrerupte de Alianţa DA (răii ăia!) şi apoi au fost definitivate cu onor în timpuri mai proaspete. Adică în vremuri PDL-iste şi de criză, când doar pe la ministere blonde se mai pot găsi bani negri pentru săli olimpice de sport şcolar.
Dar, cum vă spuneam, Cornu merită. E o localitate curată, frumoasă, de nota zece privind serviciile. Şi asta şi datorită ouălelor lui Adrian Năstase. Aproape că mi-aş dori să trăiesc acolo, decât la Galaţi, unde Sala Sporturilor se năruie de două decenii şi nimeni nu bagă de seamă.
Dacă n-am dat şi noi un preşedinte sau un prim ministru! Că ne procopseam urgent. Aşa, doar cu nişte parlamentari, secretari de stat şi, mai rar, miniştri, care în loc să-şi facă vile pe malul Dunării, s-au tras către munte şi mare, am rămas şi fără sală şi fără dezvoltare durabilă în orice formulă politică.
Pentru că aleşii şi numiţii, oricât de supăraţi ar fi prin conferinţele de presă, la capitolul realizări pe bani buni acţionează în bună înţelegere unii cu alţii, după modelul Cornu.
