Nu, mulţumesc. Nu vreau să cumpăr cratiţa. Sunt în toiul unei aniversări, m-a invitat oraşul la ziua lui.
Nu, mulţumesc. Nu doresc pătura miţoasă. Cred că va fi destul de dificil să asist la concert cu ea în spinare.
Nu, mulţumesc. Nu probez haina din piele. Ştiţi, nu obişnuiesc să vin la o petrecere publică cu toată leafa la mine.
Nu, mulţumesc. Nu opresc la tarabe, nu mă trage nimic înspre ele. Sufletul comerţului e prea ocupat să moară înăbuşit sub pereţii din cuverturi.
Nu, mulţumesc. Nu vin la concertul în aer liber de căldură. Cumva, îmi este greu să mă distrez la patru grade Celsius.
Nu, mulţumesc. Nu ies să iau o gură de aer festiv. Fumul gros de grătar are tendinţa să-mi dezorienteze nările.
Nu, mulţumesc. Nu particip la Serbările Galaţiului. Personal, le găsesc total lipsite de bun gust şi de originalitate.
Am stat de vorbă zilele trecute cu o mână de oameni din diverse colţuri ale lumii. I-am întrebat cum obişnuiesc să-şi celebreze comunitatea concetăţenii lor. Am aflat astfel că mâncare, concerte şi aglomeraţie sunt şi la ei. Totuşi, mâncarea o găsesc, de regulă, la restaurante şi la terase, nu în buza trotuarului, cum se întâmplă la noi. Concertele durează tot atât cât durează şi festivităţile, nu două-trei ore, cât ţin la noi. În acelaşi timp, oamenii au numeroase alte posibilităţi de a se distra, nefiind obligaţi să meargă la concerte precum mieii la tăiere. Într-o metropolă din Brazilia, de exemplu, sunt organizate spectacole de teatru în parcuri şi expoziţii cu intrare liberă. Ceva mai la est, într-un orăşel din Spania, au loc spectacole de orchestră pe străzi şi demonstraţii de dans în pieţe. Şi într-un loc, şi în celălalt, spiritul de sărbătoare cuprinde, cu adevărat, întreaga comunitate pentru că manifestările împânzesc, pur şi simplu, localitatea. Totodată, aceste „insule de distracţie”, spre care lumea se îndreaptă după preferinţe, împart mulţimea în mulţimi mai mici şi împiedică astfel apariţia aglomeraţiei. Ele reprezintă, dacă vreţi, antidotul pentru călcatul pe bocanci de la noi.
Cel mai important aspect pe care l-am remarcat în dialogul cu străinii este prezenţa unor particularităţi în modul în care ei îşi celebrează comunităţile. Zilele oraşelor lor sunt puternic legate de tradiţii sau simboluri locale şi au tendinţa să devină branduri de sine stătătoare. În orăşelul spaniol de care vorbeam puţin mai devreme, de exemplu, zilele comunităţii se încheie cu o cursă cu tauri pe străzile localităţii, care nu numai că îi conferă unicitate întregului eveniment, dar atrage şi câteva zeci de mii de turişti. Noi, în schimb, nu avem nici măcar de unde cumpăra nişte amărâte de suveniruri în timpul Serbărilor Galaţiului. Este ceva fundamental.
Încă ceva. În fiecare dintre comunităţile cu ai căror reprezentanţi am vorbit, zilele oraşului au loc în anotimpul cald. Aici, noi trebuie să stăm la adăpost. Afară sunt temperaturi scăzute. Şi Serbările Galaţiului.
