Un om de afaceri din Galaţi deplângea zilele trecute oraşul acesta, în care trăieşte şi munceşte de ani buni. Ca mulţi alţii, omul este nemulţumit de starea jalnică a drumurilor, de curăţenia precară, de calitatea îndoielnică a serviciilor urbane, de starea deplorabilă în care se află spaţiile verzi, de dughenele care au erupt în cartiere precum acneea pe faţa unui adolescent, în fine, de aerul de sat fără câini pe care oraşul l-a căpătat în cei peste 20 de ani de proaste astfel de obiceiuri, împământenite prin "grija" unor administraţii prea dezinteresate sau, pur şi simplu, prea slabe.
Mai rău, spunea omul de afaceri, este că acest malign proces ne-a scăzut aşteptările de la administraţia publică periculos de mult, până acolo încât să ne facă să uităm adevăratul ei rol. Vedem că este vopsită o bordură sau că este demolată o dugheană şi îi suntem recunoscători administraţiei. Luăm treburile acestea drept realizări, şi nu drept ceea ce sunt ele de fapt - obligaţii de serviciu. Pentru că a face curat într-un oraş ori a le asigura cetăţenilor nişte servicii de calitate intră în fişa postului oricărei administraţii, iar responsabilităţile incluse în fişa postului nu trebuie discutate, ci executate. Ceea ce trebuie discutat este rolul administraţiei - viziunea acesteia referitoare la dezvoltarea oraşului şi programul de măsuri pe care îl propune pentru a o împlini.
Într-o anumită măsură, e ca în afaceri. Angajaţii unei firme nu aşteaptă de la management să cumpere consumabile; acest lucru îl poate face responsabilul cu aprovizionarea. Singurul lucru pe care ei i-l pretind managementului este să aleagă o direcţie de dezvoltare a afacerii şi să o urmeze, asigurându-se - printr-un business plan bine pus la punct - că direcţia aleasă este sustenabilă şi productivă. Aceasta este garanţia că firma va prospera şi, odată cu ea, angajaţii ei.
Ar fi frumos, aşadar, să încetăm să îi fim recunoscători administraţiei publice pentru o bordură vopsită, pentru un spaţiu verde reînverzit, pentru o dugheană eliminată de pe domeniul public sau pentru o stradă asfaltată şi toate acestea să se facă operativ şi discret. Ar fi frumos să ne cultivăm obiceiul de a avea aşteptări mari de la administraţie şi ar fi şi mai frumos ca acţiunile administraţiei să se ridice la nivelul aşteptărilor noastre.
"Think big!", obişnuiesc să spună americanii, care aproape au transformat acest concept într-o concepţie. Unul dintre numeroasele articole din presa de peste Ocean dedicate acestei abordări prezintă trei paşi către succes, începând de la zero şi stabilindu-ţi ţinte înalte. Primul este adoptarea atitudinii corecte, prin deprinderea unor obiceiuri bune, renunţarea la obiceiurile proaste şi conştientizarea faptului că, în fond, cursa către succes este un maraton, nu un sprint. Al doilea pas este experimentarea, iar al treilea este cunoaşterea şi evitarea greşelilor trecutului. Concluzia la care ajunge autorul articolului citat e următoarea: cheia progresului este să păstrezi echilibrul între a gândi la scară mare şi a mişca lucrurile din loc.
