Tocmai mânca nişte seminţe la geam, se uita la unghiile de la mâna stângă, proaspăt puse şi se gândea aşa, la viaţa asta. Ptiu! Cât îi de plină lumea de proşti şi de nesimţiţi. Ptiu! Păi cum să n-ajungi să-ţi pută (ptiu!) toate? Ajungi! Cum îi spunea ea deunăzi unei rude…Ptiu! "Auzi, tu, Elviro, nu ştiu, dar şi să trăieşti lângă vecini din ăştia… Doooaamne! Aşa troglodiţi nici la ţară nu prea mai vezi. Şi nu vorbim de unul sau despre doi oameni, acolo. Nu, dom’le, aici la mine toţi îs aşa, că nici nu ştii ce să mai crezi. Bine măcar că n-are blocul mai multe etaje, că nici nu ştii dacă nu mai veneau şi de prin alte părţi.
Uite, să zicem Popescu, de la şapte. Nu-i nimic de capul lui. Şi ăsta-i inginer, auzi, tu! Inginer? Păi dacă şi ăsta mai e inginer… Numai aerele-s de el. Vorbeşte aşa cu nişte cuvinte de nici nu înţelegi ce zice. Altceva nu face, îţi spun, tu, Elviro. Să duce la serviciu şi acolo ce-o face, dar mare lucru nu cred. Şi nici nu se vede cât e de rupt în fund, cu Loganul lui din 2000 cu tot. Dar, deh, cum să fie, dacă aşa l-a învăţat deşteptul ăla de tac-su. Că doar şi ăla la fel umbla toată ziua cu nasul pe sus. Numai când îl auzeai că el e profesor… numai alde neica nimeni, pe-aici, din tată-n fiu.
Bine, să-l lăsăm pe Popescu. Dar Marcu, de la parter? E un amărât de paznic şi după ce că ea i-a răspuns la „bună ziua” aproape de fiecare dată, într-o zi voia el să-i mai şi spună nu ştiu ce. Porcul! Iar nevastă-sa aia… ei, ce să mai vorbim, Elviră, tu! Toţi îs deştepţi, toţi îs plini de facultăţi, dar niciunul n-a învăţat nici măcar să se îmbrace mai ca oamenii. O giacă de firmă nu vezi, nişte adidasuri… sau adidaşi sau cum s-o mai spune, că nici nu mai ştii. Numai pretenţii au toţi şi bun gust deloc. Degeaba îţi iei aur şi argint, degeaba îţi pui pe tine două-trei sute de grame de bijuterii finuţe, că n-ai unde să le porţi, în sărăcia asta, aici! Şi când te văd ăştia din bloc mai gătită, cu trening nou, se uită aşa la tine, ca la poartă nouă. Atâta invidie!
Bun, fiecare trăieşte din cât are, dar asta nu înseamnă că toţi trebuie să fim la acelaşi nivel, nu? Păi numai acum câteva zile mi-a spus unul ceva, că aş avea eu cu o clasă mai mult ca trenul. Cum adică, fată? Auzi la el, nesimţiiiitul! La câte am făcut eu pe lumea asta, să vină aşa, să-mi vorbească obraznic. Şi, la urmei urmei, de la ce începuse cearta? I-am spus eu să-şi mute căruţa aia, hârbul ăla nespălat pe care-l conduce de pe locul meu de parcare! Păi, cum, dacă nu-i pui la punct, ăştia ţi se urcă în cap. Şi el… auzi, Elviră, tu, ce i-a trecut prin minte să zică! Cu o clasă mai mult ca trenul. Deci eu am două clase, da? O fi fost şi ăla unul care n-a înţeles că facultate faci ca să mori de foame. Elviră, tu, ori eşti domn, ori eşti golan! Se poate şi una, şi alta, deodată, dar facultatea n-are treabă cu asta. De fapt, nici tot liceul n-ar fi musai de făcut, dacă o luăm aşa. Că doar nu te face şcoala om. Banul îţi dă drepturi. Cine nu-l are, să pună naibii mâna la muncă. Nu să umble cu prostii din astea, de-alde inginer!"
Ce proastă e şi asta care i-a făcut unghiile. Ptiu! Nici n-ar putea să spună ce nu-i place la ele, dar nu-i plac şi gata. Nu-s bine făcute, cum merită ea. Nu mai găseşti, dom’le, oameni care să facă treabă bună în ţara asta. Offf! S-o pricepe ea la toate, doar nu poate, în permanenţă, să-i înveţe pe toţi! Ptiu!
