Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), atât structura centrală, cât şi serviciile teritoriale, a deschis în ultimele luni sute de dosare penale. Vizaţi, în mare parte, sunt politicienii, mai vechi sau mai noi, toţi suspectaţi de fapte de corupţie săvârşite în urmă cu ani buni. Dar faptul că DNA s-a trezit abia acum că nu ştiu ce politician, actualmente parlamentar sau ministru, a săvârşit fapte ilicite pe vreamea când era primar, viceprimar sau preşedinte de judeţ, este o cu totul altă discuţie.
Perioada, uneori prea mare, de la săvârşirea infracţiunii şi până la tragerea la răspundere a vinovatului, este, poate, mai puţin importantă, dacă, până la urmă, prejudiciul este recuperat, iar cei care au avut de suferit simt că li s-a înapoiat ceea ce li se cuvine. Aici este însă marea problemă. Dosarele instrumentate de procurori, şi nu fac referire doar la cele de la DNA, aşteaptă cu lunile prin sertare, iar apoi sunt trimise în judecată, unde mai stau, uneori, câţiva ani. La final, prejudiciul creat este greu de recuperat, pentru că averile făcute ilicit ajung pe mâna soacrei, a fiului, a nevestei sau a mătuşii cuscrului de cumătru vitreg. Mai pe scurt, vinovatul face vreo doi-trei ani de închisoare, iar când iese se poate lăfăi liniştit cu averea câştigată ilicit. În aceste condiţii le dau dreptate celor care spun că ar face şi ei doi ani de închisoare pentru un milion de euro. Şi, din păcate, acest lucru îl aud din ce în ce mai des la oamenii din jurul meu, atunci când se vorbeşte de nu ştiu ce politician reţinut de DNA.
Dragi procurori şi judecători, eu una, şi nu cred că este doar punctul meu de vedere, nu vreau doar „sânge” şi spectacol la televizor. Nu vreau să mai aud că un om politic care a prejudiciat statul cu nu ştiu câte sute de milioane de euro a ajuns după gratii. Nu vreau să mai aud că nu ştiu ce primar a furat din banii destinaţi refacerii drumurilor din localitate sau din banii destinaţi sistemului de canalizare, bani care ar fi trebuit să le asigure un confort votanţilor.
Arestările făcute cu asistenţă şi difuzate pe toate canalele media mă lasă rece. Faptul că el, omul corupt care a furat din banul public, nu mai locuieşte pentru o perioadă în luxul propriei locuinţe nu mă încălzeşte cu nimic, pentru că o părticică din banii aceia vin şi din taxele mele, astfel că, implicit, mă simt furată. Tocmai de aceea, m-ar ajuta mult mai mult să ştiu că procurorii au reuşit să îi confişte respectivului averea şi că banii vor ajunge în vistieria statului, astfel încât să existe mai mulţi bani pentru salarii, pensii şi alocaţii pentru copii. Vă daţi seama ce ar însemna pentru bugetul de stat câteva sute de milioane de euro? Şi unde mai pui că bugetul are de două ori de câştigat. O dată din recuperarea banilor furaţi şi o dată din economia pe care o face, tot statul, cu faptul că nu îi mai plăteşte deţinutului hrană, cazare, căldură etc. Confiscarea averii ar fi, cu siguranţă, o pedeapsă mult mai potrivită pentru cei care au avut curajul să fure din banii publici. Când vor ajunge la astfel de pedepse, cei care vor veni pe funcţiile lăsate libere de politicienii cercetaţi se vor gândi de două ori înainte de a se înfrupta din bugetele publice.
