Autorităţile gălăţene n-au priceput niciodată de ce nu avem festivaluri internaţionale babane ca la Sibiu, cu care însă ne tot compară, dând vina pe artiştii noştri „mai puţin talentaţi” şi aruncând milioane pe dive şi divi în spectacole live care aduc faima lor şi nu o duc pe a noastră! Edilii preferă să se calicească la acordarea fondurilor în festivaluri mai bogate, care să ne ducă buhul. La fel, Ministerul Culturii s-a calicit să recupereze imediat „Cuminţenia Pământului”, nu poate sau nu este în stare să investească în salvarea zecilor şi zecilor de biserici istorice, care ar putea contribui şi ele la oferta turistică menită să întoarcă bani într-o ţară vizitabilă decent. Nu ştim ce vor păţi pensiile, de se vor mai acoperi salariile bugetarilor. Şi poţi vedea efectul subfinanţării şi în scandalul de la Opera Naţională Română. Care riscă să piardă un public ce s-a simţit umilit că a plătit, a intrat în sală şi nu i s-a dat decât „Corul sclavilor”, cu subînţeles… Sigur, artiştii nu sunt sclavii noştri, dar un bilet este şi el o obligaţie!
Dar, când se ajunge la căciuleală, dispare performanţa. Un mare artist costă mult, dar balerinilor „simpli”, plătiţi cu sub 2.000 lei, li se pare nedrept ca un singur balerin străin, Johan Kobborg, să fie plătit cu 7.300 euro. Dacă în sport antrenorul poate câştiga peste jucător şi în managementul privat cumperi talente cum vrei, „la stat” ai grevă! Mai ales când dl Kobborg este chiar soţul directoarei Operei. Huiduită de colegi, chiar dacă-i femeie, directoarea Alina Cojocaru a demisionat. Deşi nu-i contabilă, ci artista declarată în 2010, chiar la Moscova, acea Mecca a baletului, „Balerina Deceniului”. Marii artişti sunt uneori mai despotici, aşa ridică şi performanţa celor din jur: să ne amintim ce duri erau directorii Caragiale sau Bulandra! Balerina declara că a dansat şi cu oasele rupte, dar nu mai suportă ura. În timp, am trăit şi la Galaţi momente tensionate dar, ca şi la Operă, autorităţile nu s-au priceput să arbitreze, pentru că nici nu prea calcă prin teatre!
La Operă, şi în toamna trecută era grevă, japoneză: orchestra cânta moacă „Oedip” în Festivalul Enescu (asta se întâmpla de trei ediţii la rând, fără să „vadă” autorităţile!), iar programul festivalului a încadrat spectacolul la categoria „alte evenimente", deci nu l-a cumpărat nicio televiziune.
Moacă, nu faci performanţă! Opera, în care a fost prima oară cântat „Oedip” în 1958, pe vremea când, nu vă supăraţi, se investea în montări grandioase (mai apoi, artiştii au ajuns să joace prin teatre şi în frig...) în care juca marele David Ohanessian, şi unde şi unde în ´95 Andrei Şerban monta un spectacol controversat după aceeaşi operă (acum, regizorul nu a putut fi momit de ministrul Culturii să vină director), îl impresionase, pretindea preşedintele Băsescu, şi la montarea din 2009 (regizorul Nicolas Joe nu a ajuns la festival). Preşedintele a ridicat din umeri când i s-a reclamat înăbuşeala, lipsa aerului condiţionat. Boală veche… Cu aer condiţionat şi salarii OK, uite că la Her Majesty's Theatre Londra nu se face grevă. Dar acolo se joacă de pildă „Fantoma de la Operă”, cu succes, de 28 de ani! Iar cei de pe Broadway s-au umplut de dolari (cu încasări de peste 5,6 miliarde), cu acelaşi titlu, de 25 de ani. Cu peste 130 de milioane de spectatori plătitori! De şase ori populaţia României! Păi, când bagi bani, scoţi şi mai mulţi!
