Ieri, directoarea unei şcoli sanitare îmi spunea că tocmai primise o nouă solicitare de angajare din Marea Britanie, pentru câteva absolvente. Deci, „merge”, încă, piaţa muncii acolo. N-o fi dracu´ atât de negru, deşi spaimologii tocmai invocă pericolul de război civil: irlandezii nu vor să iasă din Uniune, ci din Marea Britanie. Premierul nord-irlandez, ca şi partidul republican irlandez Sinn Fein, au cerut ieri organizarea unui referendum asupra unificării cu Republica Irlanda. Geografic, cele două Irlande chiar împart aceeaşi insulă, separată prin mare de restul regatului britanic… Ei invocă faptul că şi Scoţia a votat la referendum pentru rămânerea în UE. Aşa că Marea Britanie e în pericol să ajungă Micuţa Britanie!
Dar o prăbuşire ca asta durează muuuult! Birocraţia ajută uneori: ca să se retragă din Uniune, Anglia trebuie să notifice acest lucru cu doi ani înainte Comisiei Europene. Ori, peste doi ani, cine ştie cum îi va arăta guvernul? Tot vreo doi anişori vor trebui refăcute toate contractele şi convenţiile englezilor cu ţările din UE - aşa vor avea desigur de lucru şi specialiştii noştri în astfel de documentaţii. Orice catastrofă are oportunităţile ei... Va trebui să plătim însă ceva taxe de export! Marea Britanie e pe locul cinci în topul schimburilor noastre comerciale externe, româneşti şi anul trecut tocmai realizasem cel mai important nivel comercial din istorie: peste două miliarde de euro! Cu o treime din export, solid, constituit din maşini, aparate, echipamente, nu din cherestea sau fasole!
Parlamentul Britanic va valida referendumul - poate să se opună „voinţei populare”? Ei, ce voinţă, când a ieşit fifty-fifty?! Criza zguduie deja lira, pe premier, care vrea să demisioneze, şi probabil că nici Coroana nu va ieşi neşifonată, din moment ce regina nu a făcut campanie pro sau anti (un tabloid susţine că e contra UE). Dacă statul va trebui să plătească subvenţiile primite acum de fermieri de la UE, ţara va rămâne numai cu oraşele…
Dar Marea Britanie s-a cam săturat “să facă cinste”! Face parte din grupul celor zece state din UE care contribuie major la bugetul comunitar. Dă mai mult decât primeşte! Doar Germania şi Franţa dau mai mult, dar ele măcar conduc Uniunea! Am avea toate motivele să fim şi noi eurosceptici, la cât nu ne pricepem să absorbim, însă, cum mulţi români încă îi mai aşteaptă pe americanii din ´44, vom continua să aşteptăm şi subvenţii comunitare normale…
Referendumul britanic este o nouă lovitură dată entităţii care s-a vrut o federaţie laxă, o SUA, dar cu mai multe limbi materne, fără guvern central şi fără armată comună: a ţinut să-şi păstreze tradiţiile istorice. Cine ţine minte numele preşedintelui Consiliului Europei şi cine nu-l ştie pe cel american? Nu jurăm pe o Constituţie UE, dar măcar ne bucurăm că nu-s graniţe interioare. Irită însă ipocrizia celor care câştigă din naivitatea noastră, impunând fraze de lemn, acum „politically correct”. Avem un limbaj dublu: unul, când vorbim despre „implementare” şi „comunitar”, altul, „împotriva globalizării ticăloase”.
Votul britanic de joi, atât de strâns, nu demonstrează decât neîncredere şi o mare, o uriaşă confuzie! Şi cum ei nu au avut un Dragnea, care să gospodărească votnicii, n-a ieşit ca lumea…
