59 de transferuri la clasa a IX-a după încheierea admiterii la liceu

59 de transferuri la clasa a IX-a după încheierea admiterii la liceu
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

* Inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai susţine că la Galaţi nu s-au făcut ilegalităţi


Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că există suspiciuni de fraudă în 22 de judeţe asupra modului în care s-au făcut transferurile la clasa a IX-a, imediat după finalizarea admiterii la liceu.

Conducerea ISJ susţine însă că nu a primit primit până în prezent nicio informaţie potrivit căreia Galaţiul s-ar afla în vizorul Corpului de control din Ministerul Educaţiei care a dat deja un verdict de ilegalitate pentru cele peste 300 de transferuri de la Suceava.

"La sesiunea de rezolvare a situaţiilor speciale, la noi s-au efectuat 59 de transferuri şi 10 repartizări pentru elevii care au fost la studii în străinătate. Cele mai multe cereri au fost aprobate pe motivul apropierii de locuinţă. Au fost copii care sunt din Tecuci şi au completat din greşeală opţiuni pentru Tg. Bujor, alţii la care părinţii au venit şi au spus că n-au bani să-i ţină în alt oraş şi au solicitat transferul la un liceu din comună. Au fost şi cazuri pe motiv de boală, pe care nu ai cum să nu le rezolvi şi să nu le înţelegi, cu elevi cu dosare medicale imense. De asemenea, au mai fost şi cazuri de elevi romi, care au venit cu dovezi serioase că nu au putut participa la repartiţia destinată lor şi i-am ajutat", ne-a declarat inspectoarea general-adjunctă Diamanta Bulai.

Aceasta susţine că la Galaţi nu s-a depăşit nicăieri numărul de elevi la clasă, acest lucru întâmplându-se doar la Tecuci, la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş".

Citit 5250 ori Ultima modificare Marți, 18 August 2015 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.