Sute de liceeni au participat la U.S. Career Day, la Universitatea ”Danubius”

Sute de liceeni au participat la U.S. Career Day, la Universitatea ”Danubius”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sute de liceeni însoţiţi de profesorii lor, atât din Galaţi, cât şi din Brăila, au participat, joi, 19 mai, la workshopul internaţional U.S. Career Day, un eveniment special organizat cu ocazia Zilei Porţilor Deschise a Universităţii „Danubius”, care asigură oportunitatea tinerilor gălăţeni şi brăileni de a interacţiona cu mediul academic şi preuniversitar din SUA.

Profesor universitar doctor Steve O. Michael a făcut cunoştinţă cu o parte dintre liceenii din Galaţi şi Brăila, alăturându-se, anul trecut, Caravanei Danubius care a vizat un număr mare de licee din ţară. Discursul său a fost adaptat profilului liceanului hotărât sau nehotărât cu privire la ceea ce are de făcut după finalizarea studiiilor preuniversitare.

La eveniment a fost prezentă şi Mareda Michael, elevă în clasa a X-a în Los Angeles, care îşi doreşte foarte mult să devină medic.

În cadrul Zilei Porţilor Deschise a fost încheiat un acord de parteneriat între Universitatea „Danubius”, reprezentată de rector, conf. univ. dr. Andy Puşcă şi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind, reprezentat de preşedinte, Cristi Godinac. Astfel, universitatea a devenit partener oficial în cadrul Proiectului ReStart- pentru un jurnalism de calitate.

Citit 1228 ori Ultima modificare Joi, 26 Mai 2016 21:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.