Jurnaliştii protestează împotriva prefectului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Societatea Jurnaliştilor „Dunărea de Jos” (SJDJ) protestează ca urmare a obstrucţiilor în exercitarea profesiunii de jurnalist la care au fost supuşi reprezentanţii presei centrale şi locale de către prefectul Galaţiului, Cosmin Păun, cu prilejul vizitei întreprinse la Galaţi de Excelenţa Sa, Liu Zengwen, ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România.

Reamintim că vizita a avut loc la invitaţia filialelor din Galaţi ale Asociaţiei de Prietenie România-China şi Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi.

În invitaţia care a fost transmisă presei centrale şi locale de preşedintele Asociaţiei de Prietenie România-China din Galaţi, Marian Filimon, se preciza că reprezentanţii presei au acces la toate întâlnirile programate în cadrul acestui eveniment.

La întâlnirea care a avut loc la Prefectura Galaţi, reprezentanţilor presei li s-a spus că nu au acces în Palatul Prefecturii pe uşa principală, pe unde intraseră membri delegaţiei şi reprezentanţii instituţiilor gălăţene, ci pe uşa laterală, din parcarea Prefecturii.

Jandarmul care păzea uşa laterală le-a comunicat jurnaliştilor că le este interzis accesul în clădire, din ordinul prefectului Cosmin Păun.

Dl prefect Cosmin Păun ar fi avut posibilitatea de a interzice prezenţa presei centrale şi locale la acest eveniment numai în cazul în care discuţiile ar fi fost purtate pe chestiuni ce ţin de secretele relaţiilor diplomatice, dar în cazul nostru au fost discutate subiecte de mare interes pentru toţi locuitorii judeţului şi municipiului Galaţi.

În condiţiile în care vizita a avut loc la invitaţia Patronatului IMM-urilor, iar Ambasada Republicii Populare Chineze, Asociaţia de Prietenie România-China, Camera de Comerţ România-China şi patronatul din Galaţi au eliminat orice obstrucţionări în mediatizarea acestui eveniment, invitând presa să asiste la toate întâlnirile, prefectul Galaţiului nu avea nici un drept de a lua, unilateral, astfel de măsuri discreţionare.

Din punctul nostru de vedere, măsura este inadecvată şi din punctul de vedere al uzanţelor diplomatice, pentru că Excelenţa Sa, Liu Zengwen este reprezentantul statului chinez, iar prefectul Galaţiului este reprezentantul Guvernului României, se arată în comunicatul de presă, semnat de preşedintele SJDJ Galaţi, Ticu Ciobotaru. 

Uşa din faţă, închisă gălăţenilor

SJDJ abordează şi o altă situaţie „…pe care o considerăm discreţionară, aceea că, de la numirea sa în funcţie, prefectul Cosmin Păun a luat decizia închiderii uşii din faţă a Palatului Prefecturii, accesul făcându-se pe uşa din parcarea instituţiei”.

„Reamintim că în urmă cu câţiva ani, prefectul de atunci, Mihai Capră, a luat decizia instalării unei rampe automate, pentru facilitarea accesului  persoanelor cu handicap în Palatul Prefecturii”.

„Considerăm că, din respect pentru demnitatea persoanelor cu handicap din judeţul şi municipiul Galaţi, uşa din faţă a Palatului Prefecturii ar trebui să fie redeschisă, pentru ca aceste persoane care au de rezolvat diferite probleme la Prefectura Galaţi să nu fie nevoite să solicite ajutorul jandarmilor, pentru a le fi urcate cărucioarele pe scările de la intrarea laterală a Prefecturii”.

„Îi reamintim pe această cale domnului Cosmin Păun că domnia sa este ˝prefectul Galaţiulu˝ iar Galaţiul nu este, sub nici o formă, un judeţ sau un oraş al celui ce ocupă vremelnic funcţia de prefect”.

Citit 816 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.