Nu plătim în plus la medic! Coplata s-a amânat pe termen nedefinit

Nu plătim în plus la medic! Coplata s-a amânat pe termen nedefinit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Sistemul este din nou pe masa negocierilor * Ministerul Sănătăţii apreciază că discuţiile vor dura mult

Pacienţii gălăţeni nu vor fi nevoiţi să scoată prea curând mai mulţi bani din buzunar când vor merge la medic. În urma discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) la Bucureşti, Ministerul Sănătăţii a anunţat că amână introducerea sistemului de coplată, programat să intre în vigoare mai întâi în cursul lui 2011, apoi în toamna acestui an.

Potrivit Ministrului Sănătăţii, Vasile Cepoi, nu s-a amânat doar termenul de aplicare a sistemului de coplată, ci întreg conceptul urmează să fie repus în discuţie. Începând de astăzi, vor începe noi discuţii cu reprezentanţii asociaţiilor pacienţilor şi cu organizaţiile profesionale ale corpului medical şi farmaceutic, etape care vor dura mult timp, după aprecierile ministrului Sănătăţii.

Cu alte cuvinte, dacă e să credem spusele ministrului, pacienţii nu prea mai au de ce să îşi facă griji în acest moment, cu privire la faptul că li s-ar putea cere şi mai mulţi bani ca să îşi poată trata bolile.

Calendarul negocierilor

Potrivit informaţiilor pe care Ministerul Sănătăţii le-a afişat pe site-ul propriu, astăzi, la ora 15.00, sunt aşteptaţi la negocieri reprezentanţii Colegiului Medicilor, Colegiului Medicilor Dentişti, Colegiului Farmaciştilor, Orrdinului Asistenţilor şi Moaşelor şi al Biochimiştilor. Miercuri se va negocia cu Sanitas, asociaţiile pacienţilor şi cu fundaţiile, iar joi sunt aşteptaţi la discuţii medicii de familie şi Federaţia Patronatelor Farmaciştilor.

Cât ar fi trebuit să plătim? Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în regim de spitalizare de zi, coplata ar fi fost de 60 de lei la categoriile I şi I M (cea mai înaltă pentru spitalele monospecialitate), 50 de lei la categoriile II şi II M, 40 de lei la categoria III, 30 de lei la categoria IV şi 20 de lei la categoria V şi la spitalele neclasificabile. În unităţile autorizate de MS să acorde servicii medicale spitaliceşti în regim de spitalizare de zi şi care nu acordă servicii medicale în spitalizare continuă, coplata urma să fie de 20 de lei.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, nivelul coplăţii pentru consultaţiile acordate de medicul specialist era de 5 lei pe consultaţie, iar pentru cele acordate de medicul primar, de 7 lei pe consultaţie. Pentru investigaţii de înaltă performanţă din ambulatoriul de specialitate, nivelul coplăţii va fi următorul: RMN nativ - 150 de lei, RMN cu substanţă de contrast - 250 de lei, Computer Tomograf (CT) nativ - 100 lei, CT cu substanţă de contrast - 150 de lei, angiografie - 80 de lei şi scintigrafie - 100 de lei. Suma maximă pe care un pacient ar fi urmat să o achite, sub formă de coplată, ar fi fost de 600 de lei pe an.

Citit 1556 ori Ultima modificare Duminică, 12 August 2012 17:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.