Şoferii beţi, SPAIMA traficului în weekend

Şoferii beţi, SPAIMA traficului în weekend
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doi conducători auto din judeţul Galaţi şi-au încheiat săptămâna la poliţie, după ce au fost prinşi şofând în ciuda faptului că băuseră alcool. Un prim caz a fost cel al unui bărbat de 33 de ani din Matca, oprit în traficul din municipiul Tecuci. Poliţiştii l-au testat cu etilotestul, reieşind că avea o alcoolemie de 0,64 la mie în aerul expirat. Mătcaşul ameţit a fost dus la Spitalul Municipal, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Tot pe mâinile medicilor a ajuns şi un bărbat de 40 de ani din Rediu, care a avut ghinionul să fie oprit pe un drum comunal. Verificarea cu alcooltestul a arătat că acesta avea o îmbibaţie în aerul expirat de 0,72 la mie, valoare care le-a dat de înţeles poliţiştilor că şoferul din faţa lor trăsese zdravăn la măsea înainte de a se urca la volan. Bărbatul a fost adus la Spitalul din Galaţi, unde se va stabili cu exactitate cât a băut.

CITEŞTE ŞI: ACCIDENT SPECTACULOS pe Brăilei: A intrat cu MAŞINA în DOUĂ CHIOŞCURI şi a scăpat NEVĂTĂMAT

Citit 1197 ori Ultima modificare Luni, 20 Octombrie 2014 20:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.