Copacii căzuţi prin Galaţi sunt ridicaţi după o săptămâna de la VISCOL
Foto: Foto Nicoleta Onofrei

Copacii căzuţi prin Galaţi sunt ridicaţi după o săptămâna de la VISCOL
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Copacii doborâţi de viscol acum o săptămână au început să fie ridicaţi de către angajaţii societăţii Gospodărire Urbană. Marţi (6 ianuarie), dimineaţă, arborii căzuţi în Micro 19, în spatele cazinoului Lisboa, erau în mare parte ridicaţi, mai erau doar câteva crengi. De luni până marţi, potrivit purtătorului de cuvânt al societăţii Gospodărire Urbană, societatea a reuşit să rezolve 25 de cazuri dintre cele 62 apărute la viforul de săptămâna trecută.

„Dacă, până ieri (luni, n.r.), tractoarele noastre erau angrenate în activitatea de deszăpezire a oraşului, de luni am început să ridicăm trunchiurile copacilor căzuţi. În acest moment lucrează două echipe, dar numai una este dotată şi cu tractor pentru ridicare trunchiurilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt.

Zilele următoare, Gospodărire Urbană va ridica arborii şi crengile căzute în următoarele zone: strada Coşbuc, în dreptul blocul M1, strada Domnească, în dreptul Căminelor studenţeşti G şi E, strada Camil Ressu, nr 13, în dreptul blocului T5, scara 2, strada 1 Mai, în zona Maşniţă, dar şi de pe strada Ştiinţei, în dreptul Casei de Pensii.

Citeşte şi: IARNA LA GALAŢI/ Viscolul a doborât 60 de copaci

Citit 1318 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Ianuarie 2015 00:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.