Dezinteres faţă de SITUAŢIILE DE URGENŢĂ. Prefectul trage Primăria Galaţi de urechi
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Dezinteres faţă de SITUAŢIILE DE URGENŢĂ. Prefectul trage Primăria Galaţi de urechi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) şi-a prezentat vineri, la Prefectură, bilanţul pe anul 2014. La finalul prezentării, niciunul dintre membrii CJSU nu a avut de făcut remarci pe marginea raportului. Prefectul Dorin Otrocol, însă, a dorit să le mulţumească tuturor celor care au participat la acţiunile CJSU şi în special jandarmilor şi militarilor, care au ajutat atât la misiunile de căutare a persoanelor date dispărute în perioada situaţiilor de urgenţă, cât şi la acţiunile de distribuirea a alimentelor şi a apei oamenilor izolaţi. De asemenea, Otrocol a ţinut să remarce că niciun reprezentant la Primăriei Galaţi nu este prezent în sală. „Aş face o remarcă, deşi sunt sigur că iar voi supăra pe cineva, dar nu pot să nu spun această chestiune. Din păcate, la acţiunile Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, participarea la vârf a structurilor Consiliului Judeţean şi ale Primăriei lasă de dorit. Dacă astăzi este prezent, din partea Consiliului Judeţean, domnul vicepreşedinte Hamza, vă rog să observaţi că de la Primărie, de la nivelul conducerii, din nou, nu este nimeni. Probabil că tot ce se întâmplă în oraşul acesta în caz de situaţii de urgenţă nu este important. Am fost un pic răutăcios, dar asta este situaţia şi cred că aţi remarcat şi dumneavoastră”, a precizat prefectul.

Citeşte şi: IARNA LA GALAŢI/ Sporturi extreme pe GHEAŢĂ pentru şoferi şi pietoni (FOTO)

Citit 1089 ori Ultima modificare Vineri, 16 Ianuarie 2015 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.