O infracţiune în fiecare noapte pe străzile Galaţiului! Cine ne apără după lăsarea întunericului?

O infracţiune în fiecare noapte pe străzile Galaţiului! Cine ne apără după lăsarea întunericului?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Siguranţa publică rămâne un subiect fierbinte pentru cetăţeni şi autorităţi, care în ciuda numărului mare de structuri angrenate, teoretic, în protejarea populaţiei de infractori, contabilizează cu sutele actele de atentate împotriva securităţii fizice şi patrimoniale.

Împinşi de nivelul scăzut de trai, de lipsa locurilor de muncă, a locuinţelor şi nu în ultimul rând a educaţiei, infractorii sunt greu de oprit şi, de multe, ori, greu de băgat după gratii suficient de mult timp cât să se "reeduce".

Infractori mai "cuminţi" decât în 2013

2014 a fost, ce-i drept, un an în care o serie de cooperări între structurile cu abilităţi pe linia ordinii publice şi-au arătat cumva rezultatele, în sensul că trendul general al infracţionalităţii stradale a cunoscut o scădere pe aproape toate liniile. Scandalagiii, hoţii sau tâlharii au fost mai puţini productivi şi graţie acţiunii şi schimbului de experienţă făcut în cadrul patrulelor mixte ale poliţiei, naţionale şi, respectiv, locale, şi jandarmeriei.

Cu toate acestea, noaptea a rămas un aliat de nădejde al răufăcătorilor, peste 400 din totalul de 703 infracţiuni stradale sesizate în 2014 fiind consumate pe timp de noapte.

"Comparativ cu anul 2013, în perioada analizată a scăzut numărul total al infracţiunilor stradale sesizate, cu 22,5 la sută. Din cele 703 infracţiuni stradale din 2014, un număr de 277 au fost comise ziua, iar alte 426 au avut loc noaptea. Efectivele care acţionează în stradă au constatat 111 infracţiuni stradale în flagrant", se arată în bilanţul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Galaţi pe 2014.

O veste bună este că, pe ansamblu, faptele cu mare violenţă, de genul  omorurilor, tâlhăriilor sau violurilor, au scăzut cu peste 11 procente, ceea ce indică faptul că din punct de vedere al siguranţei fizice a cetăţenilor, lucrurile stau ceva mai bine. Totuşi, bunurile de orice fel constituie în continuare ispite, peste 80 de sută din infracţiunile stradale din 2014 fiind furturi.

Secţiile au "omorât" patrulele mixte

Văzute în urmă cu circa doi ani ca o posibilă soluţie salvatoare, din punct de vedere numeric, pentru îmbunătăţirea sistemului de apărare a ordinii publice, patrulele mixte formate din angajaţi ai Ministerului de Interne şi poliţişti locali au sucombat la mijlocul anului trecut. Contestată de unii şi agreată de alţii, formula nu a supravieţuit reorganizării Poliţiei Locale, care a vrut să se modeleze după formatul Poliţiei Naţionale.

"Protocolul în baza cărora s-au înfiinţat patrulele mixte este în continuare în vigoare, numai că odată cu reorganizarea segmentului de ordine publică de la Poliţia Locală, prin înfiinţarea celor cinci secţii de poliţie, s-a renunţat la această formulă. Între poliţiştii locali de la ordine publică şi cei de la secţiile de poliţie naţionale există o strânsă colaborare în continuare", ne-a declarat Aurelia Bogatu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

Trupele speciale, scoase la patrulare

Retragerea poliţiştilor locali din colaborarea cu cei de la Judeţ  n-ar trebui, teoretic, să fie un impediment asupra numărului de agenţi care ar trebui să ne apere, dar de la număr la eficienţă e uneori, cale lungă, iar aceasta trece obligatoriu prin coordonarea şi organizarea misiunilor în stradă. Pentru ca principiul copilului cu mai multe moaşe care rămâne cu buricul netăiat să nu se aplice flagrant şi în acest caz, cu repercusiuni grave asupra siguranţei publice, fiecare structură trebuie, până la urmă, să se descurce cum poate.

"Vom căuta o nouă formulă de a fi prezenţi în stradă mai mult decât suntem în prezent. Probabil că cel puţin pentru sfârşiturile de săptămână vom dubla patrulele cu luptători din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, mai ales în zonele cluburilor şi restaurantelor, precum şi în alte zone unde situaţia operativă indică un potenţial risc infracţional ridicat", explică cms. şef Dănuţ Lefter, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.


CITEŞTE ŞI: ALARMANT! Jumătate din şcolile gălăţene nu au pază

Citit 3655 ori Ultima modificare Luni, 02 Martie 2015 01:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.