PERCHEZIŢII/ Falsificatori de documente, cercetaţi de poliţiştii anticorupţie

PERCHEZIŢII/ Falsificatori de documente, cercetaţi de poliţiştii anticorupţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), sub coordonarea procurorilor Parchetului General, au efectuat 20 de percheziţii în judeţele Galaţi, Maramureş, Satu Mare şi Cluj. Percheziţiile au vizat atât domiciliile unor suspecţi, cât şi mai multe autoturisme. De asemenea, au fost puse în executare 20 mandate de aducere pentru persoanele suspecte.

Toate acestea vizează două dosare penale în care sunt anchetate două grupuri infracţionale independente (formate din 13, respectiv cinci suspecţi), ai căror membri acţionau conectat, la nivel judeţean şi transfrontalier. „Din probele administrate în cauză, a rezultat că infracţiunile sunt săvârşite de către mai multe persoane care falsificau, pe teritoriul Republicii Moldova, documente de identitate pentru persoane interesate să le obţină contra cost. Metoda contrafacerii consta în utilizarea elementelor reale de identificare (data naşterii, cod numeric personal etc.), aparţinând unor titulari de documente valide de identitate, activităţi urmate de întocmirea documentelor falsificate, prin substituirea fotografiilor titularilor cu cele ale persoanelor interesate să le obţină”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Oamenii legii susţin că sumele percepute pentru această operaţiune se ridicau la 3.000 euro, din care se achita un avans în cuantum de 1.000 euro, diferenţa fiind remisă la data predării setului complet de documente. De obicei erau falsificate documente precum cărţi de identitate, permise auto şi paşapoarte.

„Cercetările vizează săvârşirea infracţiunilor de constituire a unor grupuri infracţionale organizate în scopul comiterii unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi altele, pe teritoriul României şi al Republicii Moldova”, precizează Direcţia Generală Anticorupţie.

Pentru a strânge toate informaţiile necesare au fost folosiţi şi trei investigatori sub acoperire.

Citeşte şi: PRINS la frontieră cu acte false, un bărbat s-a ales cu DOSAR PENAL

Citit 1623 ori Ultima modificare Vineri, 13 Martie 2015 17:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.