Doar un pretext pentru fotografiile alăturate, asta este acest text. Ochiul nostru vede mai puţin decât cel al fotoreporterului. Cine ar fi crezut că toamna alungă fluturi printre flori, că soarele aureşte frunza într-o împărătească lumină, ca de vară fierbinte, că paşii prin iarbă pot deveni cântec atunci când tragi la blândul jug al unei jucării ce îţi poartă copilul.
Până şi toamna face o reverenţă în faţa vieţii care vine din urmă. De unde să ştim noi că Anemona, aşa o cheamă pe fetiţa din imagine, va încăleca hotărât toamna, tocmai într-o zi senină, dând naturii dreptul la onoruri de opera de artă.
Uneori nici nu mai trebuie să vorbim. Cuvintele nu fac altceva decât să ascundă toată frumuseţea din jur. Sau sunt prea puţine pentru a o încape.
Priviţi aşadar toamna, altfel decât prin ochii ploilor apăsătoare, faceţi-vă că nu simţiţi frigul şi că toate colţurile de stradă unde întâlniţi crizanteme sunt special aşezate acolo pentru a vă ieşi în cale. E prima toamnă din viaţa Anemonei. Pentru ea, şi câţi alţii din primul an de viaţă, va rămâne mereu minunată.
