Filosoful român şi scriitorul de limbă franceză, Emil Cioran, s-a născut pe 8 aprilie 1911, la Rășinari. A fost unul dintre cei mai importanți gânditori ai lumii din secolul al XX-lea, fiind descris ca aristocrat al dubiului, dandy al metafizicii sau stilist al disperării şi încadrat în generaţia interbelică a mentorilor, alături de Noica, Eliade şi Ţuţea.
A deslușit primele taine ale învăţăturii la şcoala generală din satul natal, aceeaşi unde avea să înveţe şi Octavian Goga, a urmat apoi Liceul ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, iar la 17 ani, studiul Filozofiei la Universitatea din București. A fost coleg cu Constantin Noica și elev al lui Tudor Vianu și Nae Ionescu. Bun cunoscător al limbii germane, a studiat în original pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche. Încă din tinerețe a arătat înclinație spre agnosticism, apărându-i evidentă „incoveniența existenței”.
În 1933 a obținut o bursă de studiu a filozofiei la Berlin. Prima lucrare apărută în 1934 în România, ”Pe culmile disperării”, a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și Premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: „Cartea amăgirilor” (1935), ”Schimbarea la față a României” (1936), ”Lacrimi și Sfinți”(1937). Deși nu a fost niciodată membru al Mișcării legionare, în perioada interbelică a simpatizat cu ideile acesteia, fără a fi de acord cu metodele ei violente. Reîntors în țară, a ocupat vreme de un an (1936) postul de profesor de Filozofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937, a plecat la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care i s-a prelungit până în 1944.
În 1940, a început să scrie ”Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, limbă pe care a abandonat-o în favoarea limbii franceze. După o scurtă întoarcere în țară (două luni) în 1940, a părăsit pentru totdeauna România și s-a stabilit la Paris, unde a trăit până la moarte fără să ceară cetățenia franceză. Din acest moment, Cioran a publicat numai în limba franceză. În 1949, i-a apărut prima lucrare în limba franceză, ”Précis de decomposition”, distinsă în 1950 cu Premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincțiile literare care i-au fost atribuite.
Din eseurile apărute în limba română se desprinde portretul unui tânăr gânditor din anii treizeci, influențat de mișcarea de idei din acea epocă în care intelectualii români descopereau gândirea existențialistă. Alte lucrări: ”Ispita de a exista”, ”Istorie şi utopie”, ”Silogismele amărăciunii”, ”Căderea în timp”, ”Demiurgul cel rău”, ”Despre neajunsul de a te fi născut”, ”Scrisori către cei de-acasă”, ”Sfârtecare”, ”Ţara mea”, ș.a.
A încetat din viață pe 20 iunie 1995, la Paris.
