Când zăpada se topeşte urât

Când zăpada se topeşte urât
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Oraşul arată deprimant şi nu doar din cauza Primăriei *

După zăpadă, multe gropi se-arată, cam aşa s-ar putea spune despre cum arată acum oraşul.

De pildă, pe Drumul de Centură, acolo unde o groapă apărută înainte de Crăciun s-a transformat după doar câteva zile în ditamai şanţul, la care s-au pus pe lucru echipele de intervenţii de la SC Apă Canal. Mai contează că micuţa groapă s-a căscat exact în locul în care a lucrat Vega, pe proiectul ISPA, după care, conform procedurii, a astupat?

Altă groapă, aceeaşi distracţie: pe strada Eternităţii (o mică arteră intens circulată, care face legătura dintre Coşbuc şi Basarabiei), o gropiţă neacoperită se transformă pe zi ce trece într-o tot mai mare groapă. Probabil că şi aici se va produce o tasare sau o surpare, având în vedere că lucrarea desfăşurată aici cândva nu a fost acoperită cu asfalt.

Dar gropi sunt peste tot. Până acum, au fost mascate de zăpadă. Acum sunt doar acoperite, perfid, cu apă de ploaie.      

Munţii de zăpadă, degradaţi de ploaie şi căldură, la rang de… dealuri cenuşii nu fac altceva decât să-i supună pe pietoni unor adevărate numere de echilibristică atunci când încearcă să se urce într-un microbuz; parapeţii de zăpadă murdară au şi rol de protecţie contra valurilor de apă mizerabilă care se adună în bălţi imense, pe lângă rigole…

Cum, de când a început să ningă, adică de două săptămâni, în oraş  nu au mai lucrat măturătorii – că nici nu aveau cum! – străzile s-au umplut de mizerie. Cele mai murdare locuri sunt cele din staţiile de autobuz, dar şi cele în care oamenii aşteaptă microbuzele către judeţ.

În Barieră, mizeria de pe jos dă măsura civilizaţiei noastre – de jur împrejur sunt pahare de plastic, pachete de ţigări, chiştoace…

Aşa este, Ecosal a dovedit că nu se poate ocupa şi de curăţenie şi de deszăpezit, însă această demonstraţie de iarnă ar fi trebuit să ne facă pe toţi puţin mai sensibili la tot ce ne înconjoară. Într-o casă în care stăpânul nu poate face curăţenie, arunci mizeria pe jos?

Şi dacă nu, atunci de ce gălăţenii se comportă aşa când vine vorba de propriul oraş? Până la urmă, Galaţiul are coşuri de gunoi!

Un gust amar

„Avem o problemă cu ridicatul gunoiului, şi spun asta nu pentru a lua apărarea serviciului de salubritate, dar trebuie să vorbim puţin şi despre atitudinea cetăţenilor. Acolo unde s-au deszăpezit zonele de acces către tomberoane, pentru a fi golite, imediat după plecarea maşinilor de gunoi, oamenii şi-au adus maşinile lor şi le-au parcat acolo”.

„Adică, cetăţenii preferă să blocheze accesul către punctele de colectare a gunoiului, decât să îşi deszăpezească locurile de parcare din faţa blocurilor”.

„Aş vrea să spun ceva şi sper să nu fiu greşit înţeles: în nicio ţară nu vine primăria să deszăpezească în faţa casei sau blocului. Primăria are într-adevăr obligaţia să cureţe şoselele, căile de acces pentru salvări, la spitale, pompieri, poliţie, dar şi cetăţenii trebuie să se implice, curăţând zăpada din faţa locuinţelor sau acolo unde lucrează”.

„În schimb, la noi, am văzut – şi încă se mai pot vedea, în Micro 19 – acele parcări-alveole făcute în trotuare; sunt acoperite cu zăpadă, iar şoferii au preferat să parcheze pe banda întâi sau a doua, decât să dea zăpada din parcări! Sincer, această zăpadă mi-a lăsat un gust amar, văzând că la noi nu există spirit cetăţenesc”, declara, întristat, viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, înainte de Crăciun.

Desigur, asta ar fi exprimarea părerii uneia din cele două tabere în care s-a împărţit oraşul, după ce a fost acoperit cu zăpadă.

Cealaltă tabără, cea a cetăţenilor, nu face declaraţii de presă; doar trimite fotografii la ziar, arătând astfel cam ce frumos e în Galaţi de sărbători – cu munţi de gunoaie pe lângă munţii de zăpadă murdară.

Problema este că fiecare din cele două tabere are argumente atunci când reproşează: Primăria, cetăţenilor, că nu au dat zăpada nici măcar din faţa blocurilor, şi cetăţenii, Primăriei, că s-a limitat doar la curăţarea străzilor principale, uitând celelalte obligaţii (deszăpezirea trotuarelor, a cartierelor, încărcatul zăpezii de pe margine drumurilor, golirea  tomberoanelor etc).

Din păcate, nici una dintre tabere nu îşi recunoaşte propriile greşeli, ci doar îi dă înainte, criticând…

Citit 1251 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.