Angajatele Primăriei din Oancea fac planton

Angajatele Primăriei din Oancea fac planton
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Primarul liberal al comunei Oancea, Victor Chiriloaie (FOTO), este convins că organigrama, aşa cum a adoptat-o respectă întrutotul legea şi că nu avea nevoie de avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici:

„În termenul prevăzut de lege, noi am trimis proiectul privind organigrama la ANFP. Nu am primit niciun răspuns până vineri, la ora 14,15, când am fost sunaţi de la ANFP şi cineva a încercat să ne spună ce să facem. Mi s-a părut o imixtiune grosolană în autonomia locală şi  administraţia comunei”.

„Am analizat toată legislaţia referitoare la funcţionarul public, inclusiv statutul şi nu am găsit prevedere prin care să se ceară avizul ANFP în cazul funcţiilor contractuale. Legea cere acest aviz doar când modificările vizează funcţiile publice”.

„Mă întreb de ce să fie necesar să cer avizul când modificările din organigrama Primăriei Oancea priveau doar funcţiile contractuale. Consider că atâta vreme cât organigrama se încadrează în prevederile legii, e firesc să fie validată de prefect”, ne-a declarat primarul Victor Chiriloaie.

În opinia liberalului, prevederile actelor normative impuse de Guvern sunt ilogice, dar le-a respectat. Consecinţele se simt deja. Fiecare salariat a primit deja câte două norme, iar femeile au ajuns să facă de planton pentru siguranţa comunei, până la ora 21. În continuare păzesc bărbaţii.

„Salariata care se ocupă de asistenţă socială îndeplineşte şi funcţia de agent agricol. De atâta muncă şi stres, s-a îmbolnăvit”, ne-a declarat primarul, supărat.

Citit 1122 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.