Mai mulţi şefi din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, cercetaţi pentru abuz în serviciu

Mai mulţi şefi din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, cercetaţi pentru abuz în serviciu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai multe persoane cu funcţii de conducere din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţului Galaţi, sunt urmărite penal pentru abuz în serviciu, ne-a transmis conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în urma unei solicitări oficiale.

Potrivit prim-procurorului adjunct delegat, Oana Hîncu, dosarul penal a fost întocmit ca urmare a unei sesizări din oficiu a Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi. „La data de 28.02.2014, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a fost înregistrată sesizarea din oficiu a lucrătorilor S.I.F. Galaţi cu privire la faptul că persoane cu funcţii de conducere din cadrul complexului muzeal au desfăşurat activităţi ilegale în cursul realizării unor contracte de achiziţii publice. În acest sens a fost întocmit un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 Cod penal, în care, la data de 5.03.2014, a fost dispusă începerea urmăririi penale”.

Alt dosar, alte acuzaţii

Un alt dosar penal, care priveşte o serie de nereguli descoperite de către conducerea Consiliului Judeţului Galaţi, la nivelul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, anul trecut, se află deja în lucru la IPJ Galaţi - SIF, în supravegherea unui procuror, şi are ca obiect „săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 71 din Legea nr. 500/2002 şi art. 77 din Legea nr. 273/2006”. Dosarul penal a fost întocmit după ce conducerea Consiliului Judeţului i-a sesizat pe procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Citit 2523 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2014 16:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.