VOTEAZĂ aici CEL MAI IMPORTANT POLITICIAN GĂLĂŢEAN din ultimul sfert de veac

VOTEAZĂ aici CEL MAI IMPORTANT POLITICIAN GĂLĂŢEAN din ultimul sfert de veac
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De peste 3000 de ani, politica ocupă un loc important în viaţa  oricărei comunităţi. Fie că vrem sau nu să recunoaştem, viaţa fără politicieni ar fi mai searbădă, mai fără sare şi piper. Însă nu toţi politicienii sunt la fel, iar recunoaşterea valorii se face, de obicei, nu după vorbe, ci după fapte. Tocmai de aceea, publicaţia „Viaţa liberă” vă propune să analizaţi şi să votaţi, prin prisma faptelor, oamenii politici care au marcat istoria Galaţiului (în sens pozitiv) în ultimii 25 de ani. Evident, foarte puţini sunt cei care acoperă întregul interval de timp propus. Exact din acest motiv e bine să analizaţi realizările fiecăruia, căci nu o dată s-a întâmplat ca unii să facă într-o lună cât alţii într-o viaţă.

Pentru a putea propune cititorilor o listă de politicieni am apelat la ajutorul organizaţiile judeţene ale partidelor parlamentare. Din păcate, nu toate partidele ne-au răspuns (unii au adus argumente aproape hazlii, de genul „la noi în partid toţi suntem egali”, alţii ne-au suspectat de intenţii mişeleşti; în fine, fiecare cu angoasele lui!), aşa că am completat operaţiunea de nominalizare cu votul a trei dintre cei mai experimentaţi jurnalişti din „Viaţa liberă”. În urma centralizării opţiunilor, s-au calificat la proba votului electronic zece politicieni gălăţeni, pe care-i ordonăm în ordine alfabetică:

Chebac Eugen – deputat UNPR, fost preşedinte al CJ Galaţi;

- Chirvăsuţă Laurenţiu – senator UNPR, om de afaceri;

- Dobre Victor Paul -  deputat PNL, preşedintele organizaţiei judeţene Galaţi a PNL, inginer;

- Gogoncea Dan Lilion – consilier judeţean, fost preşedinte al CJ şi al Camerei de Comerţ, inginer;

- Ichim Paul – senator PNL, preşedintele organizaţiei municipale Galaţi a PNL, medic;

- Nechita Aurel – fost deputat PSD, medic, profesor;

- Nicolae Dumitru – fost primar la Galaţiului, fost director al Sidex, inginer;

- Resmeriţă Doruleţ – preşedintele organizaţiei judeţene Galaţi a PD-L, fost inspector general şcolar, profesor;

- Stan Marius – primarul Galaţiului, membru UNPR, fost preşedinte al FC Oţelul;

- Toader Mircea – deputat PDL, om de afaceri.

Votaţi!

Dumneavoastră, cititorii, aveţi posibilitatea să votaţi electronic, pe site-ul nostru (www.viata-libera.ro), în vederea stabilirii ierarhiei finale. Va fi declarat câştigător al titlului neoficial de „Cel mai important politician gălăţean din ultimul sfert de veac” nominalizatul care va obţine cele mai multe voturi din partea publicului. Votarea începe luni, 1 decembrie, de la ora 0,00, şi va dura până miercuri, 3 decembrie, la miezul nopţii. Ulterior, reporterii noştri vor documenta şi redacta o biografie extinsă a câştigătorului secţiunii, care va fi prezentată în ediţia de luni, 8 decembrie. În aceeaşi zi, vom lansa votul pentru următoarea secţiune (care va fi dedicată sportivilor care au marcat istoria ultimilor 25 de ani la Galaţi).

Precizăm că au mai obţinut nominalizări, dar nu au intrat între primii zece ca punctaj, următorii politicieni gălăţeni: Tania Bogdan, Ion Ştefan, Vasile Pârlog, Danile Ţuchel, Nicuşor Ciumacenco, Mihai Bucatanschi, Săvel Rotaru şi Nelu Costea. Felicitări!

Vă reamintim că vă puteţi exprima opţiunea, prin vot electronic (pe site) până miercuri, 3 decembrie 2014, la ora 24,00. Mult succes tuturor!

Citit 5078 ori Ultima modificare Luni, 08 Decembrie 2014 16:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.