Gălăţenii îi cer PRIMARULUI să ne scape "ACUM" de MAIDANEZI

Gălăţenii îi cer PRIMARULUI să ne scape "ACUM" de MAIDANEZI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Moartea căprioarei de pe Faleză, sfâşiată şi devorată de câinii comunitari, a stârnit revoltă în rândul gălăţenilor. Mai mulţi internauţi au lansat, marţi, o petiţie online, pe care o promovează intens pe site-urile de socializare, prin care îi cer imperativ primarului Marius Stan să rezolve problema câinilor fără stăpân din oraş.

"Galaţiul ocupă locul trei în România în ceea ce priveşte numărul câinilor de pe străzi. Ne este ruşine cu această performanţă! Aproximativ 25.000 de câini fără stăpân umblă liberi pe străzile oraşului. Ne dorim un oraş european, ne dorim performanţă economică, locuri de muncă, spaţii verzi, infrastructură, nu un loc fruntaş în topul ruşinii! Dacă nucleul deosebit de vocal de falşi iubitori de animale, împreună cu autorităţile locale şi ONG-urile de profil nu au făcut nimic în ceea ce priveşte numărul câinilor maidanezi din Galaţi, atunci spunem hotărât: NE-AM SĂTURAT! Vrem un Galaţi european, în care să nu stai cu frica de a-ţi lăsa copilul să se joace în parc. Vrem un Galaţi civilizat, în care să nu fii trezit la miezul nopţii de urlete de câini. Vrem un Galaţi frumos, în care să te poţi plimba pe faleza Dunării la miezul nopţii fără să fii muşcat sau lătrat. Cerem primarului Marius Stan să rezolve problema câinilor fără stăpân de pe străzile oraşului. Şi să o facă ACUM, nu mai avem răbdare!”, se arată în petiţia promovată de gălăţeni, semnată şi susţinută deja de peste 250 de oameni.

Citeşte şi: REVOLTĂTOR/ Căprioara de pe Faleză, SFÂŞIATĂ de MAIDANEZI

Locuitorii de la malul Dunării au avansat chiar ideea organizării unui referendum local pe această temă. „Dacă domnia sa, din raţiuni politicianiste, se împiedică de un grup vocal de aşa-zişi iubitori de animale, atunci să fie organizat un referendum local, care să ne scoată din impas. Domnule primar, nu vă lăsaţi înşelat, comunitatea vrea altceva, nu ascultaţi doar vocile stridente”, susţin gălăţenii în petiţie.

Printre semnatarii petiţiei se numără consilieri locali şi judeţeni, dar şi angajaţi ai Primăriei.

Petiţia poate fi găsită aici.

Citit 4931 ori Ultima modificare Miercuri, 10 Decembrie 2014 22:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.