Victor Paul Dobre, la raport cu iniţiativele legislative

Victor Paul Dobre, la raport cu iniţiativele legislative
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Victor Paul Dobre, copreşedintele PNL Galaţi, este al doilea parlamentar gălăţean care îşi face publică activitatea pe anul 2014. Liberalul, care nu se află la primul mandat de deputat, se laudă cu 15 iniţiative legislative (din totalul de 26, de la începutul mandatului), şapte declaraţii politice (din 14, de la începutul mandatului), trei întrebări şi interpelări (din totalul de nouă) şi 48 luări de cuvânt (din 98, câte a înregistrat de la începutul mandatului). Totodată, parlamentarul de Galaţi este semnatar a cinci moţiuni (două de cenzură şi trei simple).

Referitor la iniţiativele legislative semnate de către deputatul gălăţean în anul 2014, acestea modifică sau completează o serie de legi. Printre propunerile legislative depuse se numără cea de modificare a art. 2 din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, dar şi o alta privind revizuirea Constituţiei. Victor Paul Dobre a semnat şi susţinut şi propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr. 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/3004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, publicată în Monitorul Oficial nr.406/18 iunie 2012, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din decembrie 2014, Victor Paul Dobre face parte din Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legea electorală, comisie care deja şi-a început activitatea şi care va elabora noile prevederi legale după care se vor desfăşura viitoarele alegeri. „Dezideratul PNL este acela de a aduce acurateţe în procesul electiv, crearea de soluţii pentru votul românilor din diaspora şi modificarea modului de alegere a primarului şi preşedintelui de consiliu judeţean, respectiv alegerea acestora în două tururi de scrutin”, a transmis Biroul de Presă al PNL Galaţi.


CITEŞTE ŞI: Obiectivele PNL pentru 2015: Fuziune şi alegeri

Citit 1055 ori Ultima modificare Luni, 09 Februarie 2015 21:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.