Nimic nu e gratis,Suportul informaţiilor publice se plăteşte
Conform legii liberului acces la informațiile de interes public, solicitantul plăteşte copiile după documentele implicate: "Art. 9. (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii."
Copierea la stat, de zeci de ori mai scump ca la privat
La Primăria, Consiliul Judeţului şi Prefectura Galați, "taxa", "tariful" şi, respectiv, "costul" pentru eliberarea de copii de documente, acte, decizii etc., în baza Legii nr. 544/2001, sunt de 25 de bani, 1 leu şi, respectiv, 2 lei pe pagină A4. La CJ se percepea până de curând 3 lei/pagină, dar "tariful" a fost redus după ce un petent a insistat în acest sens mai bine de cinci ani. Pe piaţa liberă, copia unei pagini A4 alb-negru costă între 4 şi 25 de bani.
Stan Grădinaru a reuşit să reducă două treimi din tarif
Administraţia publică gălăţeană copiază documente la preţuri pe pagină situate între modic şi prohibitiv.
Astfel, în 2003, sub Dumitru Nicolae, Primăria a stabilit o "taxă" de 2.500 de lei pe copie A4, cuantum perpetuat până astăzi, evident denominat la 25 de bani.
În 2009, Consiliul Judeţului (CJ), condus pe atunci de preşedintele Eugen Chebac, a trecut de la 0,03 euro/pagina A4 (!) la "tariful" de 3 lei, sumă la care şi accesul la un proces-verbal de şedinţă devine costisitor, darămite la vreun dosar de achiziţie publică.
Asaltat probabil de răscolitorii mandatelor "furtunoase" ale celor de dinaintea sa, actualul prefect a stabilit şi el un "cost” al copierii documentelor publice. Oficial, acesta nu ne-a fost comunicat, dar, conform unui proiect de ordin de prefect de pe site-ul instituţiei, reiese că ar fi 2 lei pe pagină.
Mai nou, Consiliul Judeţului a "îndulcit" tariful la doar 1 leu pe pagină A4. Şi asta la insistenţele unui petent prezent la aproape fiecare şedinţă lunară.
După ce "sapă" Grădinaru
Stan Grădinaru este un cetăţean insistent. A fost impiegat de mişcare, meserie ce i-a imprimat "disciplina şi legea". Din 2006, a vrut să vadă cum se desfăşoară activitatea în instituţiile publice locale şi a început cu cea a CJ. Fiecare om, la pensie, cu pasiunile lui...
"În primul rând, am vrut să văd cum se respectă drepturile de informare ale cetăţenilor. E vorba de Legea 544 a accesului la informaţiile de interes public, de OUG 27/2003 care priveşte soluţionarea petiţiilor şi de Legea 52/2003 a transpareneţei decizionale. Am ajuns la concluzia că nu se respectă niciuna din aceste legi. Practic, fiecare se crede îndreptăţit să facă ce vrea, se creează climatul favorabil corupţiei şi baronilor locali."
În opinia lui Grădinaru, principalele neajunsuri pornesc chiar de la forma pe care o îmbracă relaţionarea cu cetăţenii. De exemplu, atât timp cât conducătorii instituţiilor semnează ei înşişi răspunsurile la cererile de informaţii publice, ei nu pot fi traşi la răpundere. Având funcţia maximă, nicio comisie de analiză a aplicării Legii 544 nu le poate cere socoteală pentru cum au gestionat răspunsurile la cereri. Ca să nu mai vorbim de faptul că asemenea comisii nici nu s-au înfiinţat în instituţii.
Victorie mare, dar cu preţ pe măsură
Înduplecat de cererile periodice ale lui Stan Grădinaru, consilierul judeţean Ion Ştefan a înaintat el însuşi o propunere de modificare a tarifului. În decembrie anul trecut, într-o şedinţă de la care a lipsit preşedintele Bacalbaşa, vicepreşedintele Hamza a respins propunerea de 20 de bani pe pagină, dar a coborât totuşi de la 3 lei la 1 leu pentru un A4 alb-negru.
"Şi tot este mult, la orice xerox este şi de zece ori mai ieftin. Chiar şi la Biblioteca "V.A. Urechia", din subordinea CJ, costă 15 bani pagina”, ne atrage atenţia Grădinaru. Mai ales că nimeni nu i-a dat vreo justificare economică a costului de 1 leu. Asta în condiţiile în care privatul de la colţ de stradă, dincolo de toner, curent electric, uzura copiatorului şi cheltuielile de manoperă, plăteşte şi amortizarea utilajului, chirie, taxe, impozite, ba mai rămâne şi cu profit.
Între 2006 şi 2010, Grădinaru a pierdut aproape toate procesele intentate pentru a-şi apăra dreptul la informare. Din motivările câtorva sentinţe, reiese că nici instanţele nu fac diferenţa între costurile efective, stipulate de lege, şi tarifele sau taxele pretinse de autorităţi la cuantumuri nejustificat de mari, vădit descurajatoare. Respingerea acţiunilor lui Grădinaru s-a bazat pe abordări procedurale, esenţa dreptului său la informare rămânând în continuare la discreţia hachiţelor autorităţilor.
Hârtii gratis pentru argumentaţii fără valoare
Chiar în virtutea Legii 544, am întrebat Primăria, Consiliul Judeţului şi Prefectura pe ce bază au stabilit diversele tarife şi taxe pentru eliberarea copiilor de pe documente cu informaţii publice, ştiut fiind că, legal, petenţii ar trebuie să plătească doar costurile de copiere. Mai mult, am solicitat şi o fundamentare a acestora, să vedem cum ajunge statul să "vândă" hârtii de la două până la de 30 de ori mai scump ca privatul.
Calcule economice, evident, nu am primit de la niciuna din instituţiile chestionate.
Primăria a răspuns citând aproape zece texte legislative, din care doar două privesc strict problema - HCL-uri de anul trecut care perpetuează aceeaşi taxă de 2.500 / 0,25 de lei instituită în 2003. Ni le-a mai şi copiat integral pentru cele trei rânduri care priveau întrebarea...
Consiliul Judeţului ne-a indicat, alambicat, pe trei pagini, o bibliografie legislativă pe care se fundamentează HCJ 181/2014, prin care se stabilesc tarifele de copiere. În preambul, hotărârea include lista respectivă de legi, deşi doar Legea 544 se aplică strict chestiunii. Cu tot cu art. 9, alin. (1), privind costurile, care este încălcat cu nonşalanţă.
Mai mult, sub semnătura lui Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa, suntem informaţi că, pentru a şti ce au răspuns ONG-ului APADOR-CH vizavi de respectarea legii liberului acces la informaţiile de interes public, trebuie să plătim doi lei pentru două pagini...
Nici Prefectura Galaţi nu s-a deranjat să ne furnizeze vreun calcul al costurilor de copiere. Evitând să nominalizeze un preţ, prefectul Dorin Otrocol a citat ca bază legală acelaşi art. 9 din Legea 544/2001 pentru a justifica "costul" de 2 lei pe pagină prin care, actualmente, instituţia Guvernului în teritoriu a rămas în ofsaid de partea scumpă a transparenţei.
