Terminologia juridică, în jargon local
Legea accesului la informaţiile de interes public, pentru a nu lăsa la discreţia instituţiilor posibilitatea vreunei bariere de ordin material în calea dreptului cetăţeanului la transparenţă, stipulează clar "preţul" accesului la documente. Respectiv, "costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant".
În practică, unele instituţii ale statului condiţionează furnizarea copiilor de pe documente publice de plata unor taxe sau tarife. Chiar şi când reglementează plata unui "cost" al copierii, este evident că acesta depăşeşte cheltuielile ocazionate strict de multiplicarea în sine.
Conform DEX, avem următoarele definiţii.
Taxă - sumă de bani care se plăteşte unei instituţii în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi.
Tarif - taxă oficială fixată pentru anumite prestaţii de serviciu, pentru vânzarea anumitor articole etc.
Cost - sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.
Costuri umflate cu taxe şi tarife
După cum se poate observa, primele două noţiuni o includ pe a treia. Taxa este contravaloarea pretinsă de o instituţie pentru un serviciu prestat sau un drept acordat. Tariful este o taxă individualizată la nivelul unui serviciu sau bun. Costul este eminamente suma care acoperă operaţiunile pentru producerea acelui serviciu sau bun, fizic vorbind.
Aşadar, legea iniţiată de Mona Muscă pretinde ca solicitantul unor informaţii publice să plătească strict costurile copierii documentelor ce le conţin. În niciun caz taxe sau tarife peste costurile în sine.
Dar, în buna tradiţie a reinterpretărilor... dunărene ale legilor, unele instituţii publice îşi permit să "pună de la ele", cum se spune, adunând la costuri cam cât vor ele, până se umflă la nivel de taxe sau tarife.
Tăcerea din jurul liberului acces
Legea 544, iniţiată de parlamentarul liberal Mona Muscă, a fost dată în 2001. De atunci, singurele articole care să privească strict costurile impuse pentru respectarea dreptului de accces la informaţii publice consfinţit prin aceasta s-au rezumat la două materiale: un articol despre primarul unei comune bihorene şi un studiu efectuat de un binecunoscut ONG şi rezumat într-un material cu valenţe publicistice şi titlu incitant.
În 2010, primarul comunei Tărcaia, care a impus 5 lei pe pagina copiată după un document public, a ajuns de pomină în cotidianul "Bihoreanul", reieşind clar că această taxă îl viza pe adversarul său, viceprimarul de etnie maghiară.
La 13 ani de la apariţia Legii 544, APADOR-CH întreprinde un studiu în toată România, să vadă ce taxe impun consiliile locale şi cele judeţene pentru copii după documentele publice. Rezultatele, dincolo de cele aproape 15 la sută din instituţii care nu s-au obosit să răspundă chestionarului, au dat o medie de 1,41 lei/pagină la nivel naţional, organizaţia conchizând chiar din titlul materialului că "autorităţile locale vând informaţiile publice cu adaos de boutique".
De la gratis la 18 lei/pagina
Dintre consiliile judeţene, s-au "remarcat" Dâmboviţa, Harghita, Galaţiul şi Bistriţa-Năsăud, cu 3 lei/pagină, şi Clujul, cu 4 lei. Consiliile locale "campioane" au fost Tulcea, cu 3 lei/pagină, Bacăul, cu 4 lei, iar pe locul 1, indiscutabil, Drobeta-Turnu Severin, cu 18 (!) lei.
Studiul APADOR-CH, dincolo de inventarul tarifelor, relevă şi o discrepanţă uriaşă în aplicarea legii între diferite judeţe, ca într-un societate medievală, împărţită în feude.
Consiliile judeţene Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Vaslui, dar şi consiliile locale Botoşani, Brăila, Cluj-Napoca şi Satu Mare nu percep niciun ban pentru informaţiile de care sunt interesaţi cei care, la urma urmei, le plătesc salariile. Iar justificarea este rezonabilă: "Municipiul Botoşani nu a solicitat şi nu solicită sume cu destinaţia fotocopiere documente solicitanţilor de informaţii publice. (...) s-a constatat că pentru o pagină format A4 costul este de 0,04 lei, documentele solicitate sunt în număr foarte mic, astfel că suma încasată ar fi nesemnificativă în raport cu disconfortul produs solicitantului." Unele instituţii chiar au avansat estimarea că numai pe procesarea datelor legate de costuri şi încasarea acestora s-ar cheltui mai mult decât s-ar obţine dintr-o taxare rezonabilă.
Pe de altă parte, Consiliul Local din Drobeta-Turnu Severin a încasat în 2013 şi în primele cinci luni din 2014 aproape 200.000 de lei din "vinderea" informaţiilor de interes public. Nici Consiliul Judeţului Galaţi, cu tariful său de şase ori mai mic, nu e mai prejos, încasând în primele cinci luni din 2014 aproape 3.500 de lei.
Lungul drum către dreptate, pe căi civile, penale sau parlamentare
Barierele pecuniare în calea liberului acces la informaţiile publice pot fi eliminate pe mai multe căi.
Cu zeci de ani de experienţă în administraţia publică locală şi ulterior ca expert teritorial al Avocatul Poporului, Liviu Coman-Kund susţine că singura cale pentru eliminarea taxelor este modificarea Legii nr. 544/2001. Individual şi momentan, cât timp art. 9 alin.(1) din lege prevede doar costul serviciilor de copiere, când sunt instituite taxe mai mari decât costul strict al serviciilor de copiere, există două căi de acţiune: "Recursul administrativ la autoritatea ierarhic superioară sau sesizarea instanţei de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ normativ care a stabilit aceste taxe, plus repararea prejudiciului suferit". Se pot adresa instanţei şi organismele sociale interesate care invocă vătămarea, adică ONG-urile sau alte asociaţii.
Parchetul ar putea da NUP, Ponta a avizat NU
Cum expertul în drept administrativ a fost sceptic vizavi de abordarea penală a chestiunii, ne-am adesat doamnei Rodica Arhip, fost judecător, actualmente consultant juridic şi mediator. Dumneaei ne-a explicat că se poate face şi sesizare penală în cazul refuzului autorităţii publice de a elibera copii conform Legii 544. Doar că, atâta timp cât taxele sunt pretinse în baza unei act administrativ prezumat ca fiind emis legal, nu se poate vorbi de abuz în serviciu şi acţiunea penală nu va fi pusă în mişcare. Cel mult, ar putea fi considerat abuz refuzul de a se furniza copii electronice sau studierea documentelor la sediul instituţiei, posibilităţi gratuite prevăzute de legea informaţiilor de interes public.
Senatorul Paul Ichim este iniţiatorul unei modificări a Legii 544/2001, în sensul eliminării plăţilor pentru copii ale documentelor solicitate. "În practică, multe dintre autorităţi şi instituţii publice se ascund după taxe de xerocopiere în cuantumuri foarte mari, astfel încât solicitarea de copii după documentele publice este descurajată din start", susţine Ichim. Deşi recunoaşte că nu s-a gândit la aplicarea precisă a termenului „costuri” din lege şi obligarea instituţiilor la justificarea prin calcul economic a sumelor pretinse, evitându-se astfel suprataxarea, senatorul liberal vrea, prin iniţiativa sa, să se ajungă la obligarea autorităţilor publice de a întreţine o arhivă electronică online, procesul decizional putând fi astfel vizibil cetăţenilor în toate etapele sale.
Guvernul Ponta, în şedinţa din 29 octombrie 2014, a avizat negativ acest proiect, dar rămâne de văzut ce va decide Parlamentul, care eventual poate fi presat de opinia publică.
