Mai puțini bolnavi de viroze și pneumonii

Mai puțini bolnavi de viroze și pneumonii
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Numărul virozelor respiratorii din ultima săptămână a scăzut dramatic. Acest lucru se observă din datele făcute publice de Direcția de Sănătate Publică Galați (DSP Galați) pentru săptămâna 28 noiembrie - 4 decembrie. Liliana  Iordăchescu, purtător de cuvânt al DSP Galați, ne-a declarat că, în săptămâna amintită, la nivelul județului s-au înregistrat doar 1.308 cazuri de viroze respiratorii, cu doar 39 de internări. "Segmentul de vârstă cel mai afectat a fost cel cuprins între 5 şi 14 ani, cu 498 de cazuri. În ceea ce privește pneumoniile, în săptămâna 20 noiembrie - 4 decembrie s-au înregistrat 260 de cazuri, cu 86 de internări, iar pe segmentul de vârstă 2-4 ani s-au înregistrat 81 de cazuri", a spus reprezentanta DSP Galați. Până marţi, 6 decembrie, la nivelul Galațiului și municipiului nu s-a înregistrat nici un caz de gripă.

Citit 3780 ori Ultima modificare Miercuri, 07 Decembrie 2022 06:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.