Gălățenii, nemulțumiți de decizia DSP de a închide Policlinica cu Plată

Gălățenii, nemulțumiți de decizia DSP de a închide Policlinica cu Plată
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Deși mai este doar o lună până în momentul în care Policlinica cu Plată din Galați va trebui să pună lacătul pe ușă, gălățenii se înghesuie încă pentru a mai beneficia de serviciile medicale de aici, în timpul rămas până la desființare.

"Viața liberă" a relatat pe larg faptul că un ordin emis de Ministerul Sănătății dă undă verde Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați pentru desființarea policlinicii, acuzând unitatea medicală de niște datorii din anii precedenți, între timp achitate, după cum reiese din analiza actelor contabile pe care ni le-a pus la dispoziție economistul unității medicale. Această decizie a stârnit nemulțumiri în rândul gălățenilor, care, prin intermediul nostru, au solicitat mai marilor urbei să găsească o soluție pentru ca policlinica să poată supraviețui.

Dispoziția nr. 159 din 31.08.2023, în temeiul ordinului M.S. 1078/2010 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare și a structurii organizatorice ale Direcțiilor de Sănătate Publică Județene, dispune începând cu data de 1.10.2023 desființarea Policlinicii cu Plată Galați.

Cetățenii prezenți în aceste zile în cabinetele unității sanitare și-au exprimat nemulțumirea față de decizia DSP Galați. "Vom merge până în pânzele albe, dacă e nevoie, pentru a salva policlinica. Facem petiție scrisă către ministrul Sănătății, către primar și către președintele Consiliului Județean Galați, dacă este nevoie. Nu vrem să nu mai existe policlinica, pentru noi este de un real ajutor. De ce să fiu obligat să merg la privat, unde prețul unei consultații este de două și chiar de trei ori mai mare, când aici totul este la îndemână? De ce să închizi un lucru care funcționează bine și de care noi suntem mulțumiți? Ca să mă duc la privat, la celelalte clinici din oraș, trebuie să dau aproape un sfert din pensie, cu care și-așa abia mă descurc", ne-a spus, vineri, o pensionară care se afla la ghișeul unității, pentru a plăti o consultație la unul dintre cabinete. Menționăm din nou că la Policlinica cu Plată din Galați serviciile medicale au prețuri între 70 și 80 de lei, ceea ce o face accesibilă pentru majoritatea gălățenilor și mai ales pentru cei cu pensii mici.

Pentru că în decizia DSP pe care am menţionat-o se precizează că "revocarea prezentei dispoziții se poate solicita în termen de 30 de zile de la data comunicării (31.08.2023)", facem apel la cititorii noștri care pot reprezenta legal și pro bono Policlinica cu Plată din Galați și le pot susține pe cadrele medicale într-un eventual demers juridic să ne contacteze în cel mai scurt timp, pe adresa de e-mail a redacției, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau prezentându-se personal la sediul cotidianului "Viața liberă".

Citit 3260 ori Ultima modificare Duminică, 01 Octombrie 2023 18:08

8 comentarii

  • postat de Șpaga mioritică
    Duminică, 03 Septembrie 2023 10:59
    89.136.2.***
    Greu cu sanatatea la Galati! Unitatile se inchid,medicii spagari si incompetenti, facuti pe repede inainte la „facultatea„ din Galati. Lipsa de medicamente, iar atunci cand se gasesc sunt fff scumpe, dotari ioc, mizerie, zbierete si jigniri la adersa pacientilor, cozi interminabile si umilinte.
    0
    0
  • postat de Domn Primar, parcă ești ca Primarul din Crevedia, nu am văzut, nu am auzit, nu am mirosit
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 18:06
    109.166.128.***
    Un baștan local a pus ochii pe clădirea cu o arhitectură deosebită, plasată central, renovată din banii gălățenilor, cu parcare amenajată frumos, tot din banii gălățenilor și o dorește , cât mai este Pucheanu și primar CL PSD, că pică la alegerile din 2024. Domn Primar, miroși a Crevedia.
    0
    0
  • postat de Albert
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 12:03
    86.124.202.***
    Aștept pct de vedere al mai marilor: primar, prefect , dsp, cons local, cons județean. De ce se desființează? Care sunt datoriile? Un pct de vedere al coordonatorilor policlinicii putem avea?
    0
    0
  • postat de eu
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 08:16
    86.124.202.***
    Exact ca atunci când i-au fugărit pe trotuar pe basarabeni din Piața de pe Calea Prutului, tot pentru că vindeau mai ieftin decât cotizanții lor de culoare din Piața centrală! Și, mâine dacă sunt alegeri, TOT PE EI ÎI VOTAȚI! Încă un "festival" cu mici în Centru și vă trece supărarea! Noapte bună!
    0
    0
  • postat de Cetatean
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 07:25
    86.124.201.***
    Inchideti fratilor tot, si pe noi, suntem obisnuiti, caliti. Cine vrea cladirea?!
    0
    0
  • postat de Chris39
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 05:35
    109.166.135.***
    Mulțumim pentru decizia luată, poate așa se gândesc și domnii doctori de acolo sa stea liniștiți la pensie... Poate se ia în calcul decizia de renovare și înlocuirea implicit a doctorilor cu alții mai tinerei ?Hai să susținem și tineretul ăsta să rămână în oraș, hai să îi stimulam într-un fel...
    0
    0
  • postat de Aghiuță șef de cazan!
    Sâmbătă, 02 Septembrie 2023 00:47
    95.76.59.***
    Rușine pentru primarul municipiului pentru faptul ca nu are nici-o reacție vis-a-vis de încercarea de a se închide această unitate medicală, sau cu alte cuvinte, să-i ia mămicuța lu' Aghiuță, pe cei cere doresc să pună mâna pe sediul policlinicii cu plată.
    0
    0
  • postat de Lifemed covermed
    Vineri, 01 Septembrie 2023 22:08
    89.137.138.***
    Sunt interese mari private de a inchide policlinica cu plata ! Vedeti clinicile aparute ca ciupercile in oras si care sunt fabrici de facut bani !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.