Festival la Băleni, pe 11 mai, cu participanți din Republica Moldova

Festival la Băleni, pe 11 mai, cu participanți din Republica Moldova
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Festivalul ”Bunătăți și bunătate - tradiție și meșteșug” se va desfășura pe 11 mai, începând cu ora 11,00, în satul Băleni

Cu acest prilej va avea loc o promovare a  meșteșugurilor și tradiției locale în care s-au investit 42 mii euro de la  Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR.

E vorba de un proiect de cooperare transnațional, înscris în Submăsura 19.3, cu obiectivul  „Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale grupurilor de acțiune locală” - Componenta B.  Lider de Proiect este GAL Covurlui, iar gazda este Primăria din Băleni.

Invitații ediției, artiști de notorietate, dar și unii mai puțin expuși mediatic

Vor fi prezenți soliștii Raoul și Viorica Macovei, dar și ansamblurile Horincița, Datina, Rădeșteanca, Moștenitorii, Poienița, grupul canto The Voice Berești. 

În scopul promovării artei locale și a gastronomiei, vor fi invitați patru producători din Maramures, un sculptor din Bălăbănești, Asociația Alianța Rogojeni, sculptorul Neculai Balaban și un artist amator mai puțin cunoscut, care pictează pe sticlă, Daniela Rusu din Lungești, comuna Bălăbănești.  

Proiectul așa cum îl văd organizatorii 

”Promovăm autenticitatea și frumusețea tradițiilor noastre, pe producătorii locali, iubitori de artă și meșteșug. Acest festival este o oportunitate minunată de a experimenta și a celebra împreună valorile comunităților locale care ne unesc. La eveniment vor fi prezenți partenerii proiectului, atât din România (Suceava și Maramureș), cât și din Republica Moldova, respectiv managerii de GAL-uri”, ne anunță autoarea proiectului Veronica Dumbravă, de la GAL Covurlui. Din parteneriatul proiectului face parte Asociația GAL Covurlui, alături de alți cinci parteneri: Asociația GAL "Valea Siretului de Jos", Asociația GAL Mara-Gutâi, Asociația GAL Mara Natur, GAL Bazinul Lacului Ghidighici, GAL Codrii Călărașului. Valoarea totală a proiectului transnațional este de aproximativ 200.000 de euro.

Citit 1326 ori Ultima modificare Joi, 09 Mai 2024 18:50

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro