Utilizarea nămolurilor de la staţiile de epurare ca îngrăşământ (III)

Utilizarea nămolurilor de la staţiile de epurare ca îngrăşământ (III)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a diminua efectul poluant al nămolului de epurare ce se va folosi în agricultură şi a putea valorifica elementele nutritive pe care le conţine, este necesar ca nămolul să fie tratat în mod corespunzător, să se aplice numai pe soluri pretabile, în dozele şi epocile stabilite, la un anumit sortiment de culturi recomandate şi să se asigure un control adecvat al calităţii factorilor de mediu.

Împrăştierea nămolului se face numai în perioadele în care sunt posibile accesul normal pe teren şi încorporarea nămolului în sol imediat după aplicare. În utilizarea nămolurilor trebuie sa se ţină cont de următoarele reguli:

a) trebuie să fie avute în vedere necesităţile nutriţionale ale plantelor;

b) să nu se compromită calitatea solurilor şi a apelor de suprafaţă;

c) valoarea pH-ului din solurile pe care urmează a fi aplicate nămoluri de epurare trebuie să fie menţinută la valori peste 6,5;

d) panta terenului să nu depăşească 10 la sută;

e) textura solului să nu fie nisipoasă sau argiloasă;

f) apa freatică să se regăsească la o adâncime mijlocie-mare;

g) fără inundabilitate şi fără eroziune. Este necesar să se efectueze controlul calităţii nămolurilor de epurare şi a solurilor pe care se utilizează acestea, să se efectueze analize asupra lor şi să se comunice rezultatele utilizatorilor.

Citit 1107 ori Ultima modificare Marți, 15 Iulie 2014 18:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.