Se menţine codul roşu de şomaj

Se menţine codul roşu de şomaj
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Anul trecut şi-au pierdut locul de muncă nu mai puţin de 4.770 de gălăţeni, informează Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, iar potrivit celei mai recente raportări, în judeţ erau înregistraţi 15.918 şomeri. În ţară, numărul persoanelor care au ajuns în şomaj s-a ridicat la 181.851 persoane, pe parcursul lui 2011, iar numărul total al românilor din bazele de date ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANFOM) era de 473.866 persoane.

Deşi pe plan local ritmul disponibilizărilor a scăzut faţă de anii 2009 şi 2010 – perioadă în care când se ajungea şi la peste 3.000 de concedieri lunar - judeţul nostru rămâne totuşi sub cod roşu de şomaj, potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). La începutul acestui an, cea mai ridicată rată a şomajului se înregistrată în judeţul Mehedinţi: 9,94 la sută.

Cu o rată a şomajului de 7,7 la sută, Galaţiul se afla la începutul lui ianuarie, ca şi acum, pe locul şapte în ţară, depăşit de Ialomiţa (7,88 la sută), Alba (7,92 la sută), Buzău (7,99 la sută), Dolj, (8,84 la sută), Teleorman (8,86 la sută), Vaslui (9,85 la sută) şi, evident, de Mehedinţi. Mai puţin afectate de şomaj sunt, în general judeţele din nordul şi nord vestul ţării. Cele mai mici rate ale şomajului se înregistrează, însă, potrivit ANOFM, în judeţele Timiş (1,93 la sută) şi Ilfov (1,79 la sută). Municipiul Bucureşti a înregistrat o rată a şomajului de 1,99 la sută.

Citit 1445 ori Ultima modificare Vineri, 09 Martie 2012 19:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.