Tudoriţa Lungu este una dintre ultimele modiste din Galaţi. Are 56 de ani şi lucrează la Înfrăţirea Socom din 1970 (cu o întrerupere de nouă ani). „Când m-am angajat eu, existau în Galaţi cel puţin trei locuri unde se puteau face pălării la comandă”, îşi începe povestea doamna Tudoriţa: „Era Casa Modei, mai erau patru modiste lângă Albatros – unde avem şi astăzi sediul - şi mai era atelierul din complexul Ţiglina. Acum, din câte-mi spun clientele, se pare că am rămas singura de la Înfrăţirea. Doar la Progresul să mai fie cineva”.
„Pălării cu voaletă pentru nunta de aur”
Pălăriile au rămas apanajul doamnelor de vârsta a doua şi a treia: „Tinerele nu poartă pălării. În special doamnele mai în vârstă vin. Unele vor, de pildă, pălării cu voaletă pentru nunta de aur. Voalete chiar nu mai face nimeni în Galaţi, eu am un gherghef special pentru aşa ceva”.
Când am stat de vorbă cu doamna Tudoriţa lucra la un turban. Mâinile i se mişcau dibace, şi rareori îşi ridica privirea. „Turbanul este unul dintre cele mai migăloase obiecte”, îmi explică. Pe lângă pălării şi turbane, face şi şepci, berete, dar şi căciuli de blană: „Acum, că vine primăvara, doamnele vor turbane. Vara sunt căutate pălăriile din dantelă. Am în general cliente pensionare, care vin când iau pensia. În rest, cereri nu mai sunt cum erau odată. De-asta cred că nici nu mai sunt modiste, pentru că nu prea mai e de lucru”.
Preţuri de trei ori mai mici ca în magazine
Preţurile diferă, în funcţie de obiect: de la 15-16 lei o şepcuţă, până la 30 de lei – iar dacă e un model mai dificil, se adaugă şi orele de complexitate. „Preţul nu depăşeşte, însă, 60 de lei, cu materialul clientului. Alături, la Home Centre, un turban e 150 de lei”, ne spune interlocutoarea noastră. Doamna Tudoriţa lucrează şi după modele din revistă: „La pălăriile din fetru e nevoie şi de calapoade, care nu se prea găsesc, dar la celelalte, din stofă, se poate face orice”. Cel mai greu se lucrează mătasea, dar, după atâţia ani, doamnei Tudoriţa nimic nu i se mai pare greu.
Pe vremea lui Ceauşescu avea atâtea cereri, că nu le putea dovedi. Acum, sunt zile când nu are niciun client – doar când se dau pensiile, apar şi clientele. „Sunt şi doamne în vârstă care se pregătesc din timp pentru momentul plecării pe cealaltă lume şi îşi comandă pălării, dar eu le sugerez să le poarte şi până atunci, să nu le păstreze în ladă”, spune zâmbind modista.
Tudoriţa Lungu nu poartă pălării: „Eu întotdeauna, oriunde merg, am câte o sacoşă în mână. Iar ca să porţi o pălărie, trebuie să ai o ţinută adecvată, un pardesiu sau un palton, nu merge cu geacă şi cu pălărie”.
„Răsplata mea e să văd clienta mulţumită”
Nu poate lucra cu degetar: „Niciodată nu am putut ţine degetarul, nici chiar când am lucrat căciuli de blană”. Ştie, însă, ce şi cum să facă pentru a nu se înţepa la degete.
Sunt şi clienţi mai dificili, însă Tudoriţa Lungu nu se pierde cu firea: „Mai demult, mi-a reproşat o doamnă că nu zâmbesc. Eu, dacă omul îmi zâmbeşte, îi răspund cu un zâmbet, dar doamna aceea era foarte încruntată şi stăteam şi eu serioasă. Am ţinut minte şi, când a venit data următoare, i-am zâmbit”, mai spune Tudoriţa Lungu, modista care, deşi mai are doar cinci ani până la pensie, nu poartă ochelari. „Doar când fac un tighel îmi pun ochelarii, pentru că trebuie să fie impecabil. În rest, văd, fără probleme”. Îi place foarte mult meseria pe care şi-a ales-o: „Aş fi putut să plec în străinătate, dar mie îmi ajunge cât am şi îmi place ceea ce fac. Pentru ca cineva să se apropie această profesie, trebuie să aibă răbdare şi să se mulţumească cu puţin”. Ceea ce, în cazul tinerelor, nu prea mai e valabil…
Tudoriţa Lungu e mulţumită ori de câte ori îi reuşeşte un model nou. „E o mare satisfacţie când cineva îmi cere ceva şi reuşesc să-i ofer exact ce a vrut. E ca o provocare, iar când clienta e mulţumită, aproape că nici nu-mi mai vine să-i cer bani, răsplata mea e să o văd fericită”, mărturiseşte una dintre ultimele modiste din Galaţi.
