Campanie VL „Să-ţi pese de Galaţi!”: Ţâşnitoarea confiscată de la Trei Star

Campanie VL „Să-ţi pese de Galaţi!”: Ţâşnitoarea confiscată de la Trei Star
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românul s-a născut poet, dar mai ales inventiv, o arată încă o dată gălăţenii. La Trei Star, la intersecţia dintre străzile Brăilei şi Roşiori, se află o mică florărie. Florăresele n-au găsit altă soluţie de a-şi ţine florile proaspete decât cu apa de la cişmeaua de vizavi, de pe insuliţa din intersecţie. Şi n-au stat acolo, să-şi umple găleata şi pe urmă să plece. Nu. Şi-au pus furtunul în gura ţâşnitoarei şi au lăsat găleţile să se umple şi să dea şi pe dinafară. Că, până la urmă, doar nu ele plătesc apa, nu? Dacă te gândeşti bine, până la urmă, o facilitate, care este asigurată tuturor gălăţenilor de către Primărie, aceea de a-ţi umezi gura, pe timp de vară, este confiscată de un singur beneficiar, pentru un timp nedefinit. Scopul instalării cişmelelor pe domeniul public este tocmai accesul direct şi necondiţionat la ele. Cu siguranţă, o patrulă a poliţiei locale care asigură ordinea şi liniştea în zonă ar putea face ordine şi pe acest subiect. Vă vindem pontul, domnilor poliţişti: chestiunea se întâmplă dimineaţa, între 8,00 şi 9,00.

Citit 3364 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iunie 2013 17:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.