Visuri transpuse în imagini/ Cum va arăta Faleza Dunării peste 30 de ani?
Foto: Foto: Bogdan Codrescu

Visuri transpuse în imagini/ Cum va arăta Faleza Dunării peste 30 de ani?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii Şcolii nr. 29 din Galaţi sunt pregătiţi să le ofere reprezentanţilor municipalităţii sugestii privind modernizarea Falezei Dunării. Mai mulţi copii din clasele I E şi a III-a B, ai unităţii de învăţământ, vor expune, pe faleză, la finele acestei luni, lucrări artistico-plastice, postere, bannere şi nu numai, care ar putea constitui sursă de inspiraţie pentru conducerea Primăriei.

De altfel, Aurel Vlaicu, city-managerul oraşului, a şi dezbătut împreună cu cei mici planul de urbanism ce vizează modernizarea celei mai iubite zone din Galaţi. „Copiii vor veni cu desene şi alte materiale care să ilustreze viziunea lor despre cum ar trebui să arate faleza, iar noi le arătăm cum au gândit specialiştii reamenajarea falezei. A fost o provocare din partea copiilor la care am răspuns şi vom lua în calcul la reabilitarea falezei şi cele mai interesante idei ale lor”, ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Potrivit directorului Şcolii Gimnaziale nr. 29, Rodica Bălan, "colectivul clasei I E, condus de prof. Alina Buduleanu, prin proiectul „Prietenii lui Pic” şi colectivul clasei a III-a B, condus de prof. Angela Chiroşcă, prin proiectul „Comoara din Laboratorul Viu”, intenţionează să realizeze o campanie de informare şi conştientizare a locuitorilor din Galaţi asupra importanţei unei educaţii corespunzătoare în ceea ce priveşte biodiversitatea şi consumul raţional de apă (...) Proiectele se vor încheia în luna iunie, printr-o activitate amplă, de informare şi conştientizare, ce se va desfăşura pe Faleza Dunării şi va consta într-o eco-expoziţie ce va cuprinde produse ale activităţilor elevilor: lucrări artistico-plastice cu tematică ecologică, proiecte intitulate „Cum va arăta Faleza Dunării peste 30 de ani?”, postere, bannere, broşuri şi fotografii".

Citit 2469 ori Ultima modificare Joi, 12 Iunie 2014 12:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.