Află DE CÂND s-ar putea IEFTINI MEDICAMENTELE

Află DE CÂND s-ar putea IEFTINI MEDICAMENTELE
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a solicitat la începutul acestei săptămâni deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă să îşi actualizeze toate preţurile la medicamentele de uz uman - în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009 - până la data de 10 martie, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii (MS).

Potrivit ordinului, preţul medicamentelor "trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania".

"Această intrare în normalitate a preţurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a preţurilor. Asta va însemna o economie substanţială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente şi medicamente inovatoare pentru pacienţi", a declarat Nicolae Bănicioiu, potrivit comunicatului citat.

Venind în completarea celor spuse de ministrul Sănătăţii, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a precizat că la unele medicamente reducerea ar putea fi chiar şi de 20 la sută. Oficialul de la CNAS a mai spus că reactualizarea preţului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani.

Reprezentanţii pacienţilor sunt nemulţumiţi

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia asupra faptului că scăderea preţului la medicamente trebuie făcută simultan cu implementarea unor mecanisme de protecţie care să garanteze că produsele pentru România ajung la pacienţi.

„Acest lucru ne afectează foarte mult ca pacienţi. Sunt multe situaţii în care pacienţii nu au acces la tratament din cauza exportului paralel. Vă dau un singur exemplu, pacienţii cu HIV sunt foarte afectaţi în ultimul timp, au întreruperi de tratament din aceasta cauză, pentru că distribuitorii nu onorează comenzile. Dacă România doreşte, aşa cum este normal, să aibă cel mai mic preţ la medicamente, trebuie să se asigure că pacienţii români au acces sigur la medicamentele necesare. Dacă ministerul şi Guvernul nu intervin în direcţia stopării exportului paralel, degeaba vom avea preţuri mai mici, pentru că nu vom avea ce cumpăra”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC, citat de presa centrală.


Află de când vor putea fi tratate GRATUIT cariile

Citit 1354 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Februarie 2015 17:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.