Stadionul "Dunărea" va găzdui astăzi, ora 11,00, un meci interesant, în cadrul etapei a X-a a Ligii a II-a. O confruntare importantă pentru ambele echipa, situate în poziţii incomode în clasamentul primei serii. FCM Dunărea ocupă locul al 14-lea, cu 10 puncte, în timp ce Snagovul se află pe poziţia a 16-a, cu 8 puncte.
Întâlnirea va fi arbitrată de bucureşteanul George Rădulescu - asistat de Liviu Guloiu (Buzău) şi Claudiu Florea (Bucureşti) - rezervă fiind Emil Voicu (Bacău), iar observator federal - Tudor Constantinescu (Bucureşti).
Veştile care răzbat din tabăra gălăţeană arată că dunărenii vor juca totul pe cartea victoriei. Antrenorul-preşedinte Auraş Braşoveanu (până când se vor finaliza tratativele cu Viorel Tănase, de la Oţelul II) a pregătit acest meci cu mare atenţie şi se gândeşte - alături de elevii săi - numai la cele trei puncte puse în joc.
Cu două excepţii - Enache şi Daniel Popescu, accidentaţi - întregul lot este valid, aşa că se poate alcătui un "unsprezece"… performant!