United Galaţi: 5-1 cu Spicom Sf.Gheorghe la fotbal în sală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* În Divizia A de futsal (fotbal în sală) United Galaţi a primit vizita echipei Spicom Sf. Gheorghe, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a. În pofida faptului că covăsnenii şi-au întărit lotul cu trei jucători portughezi, elevii antrenorului David Asandei au făcut un joc bun şi s-au impus cu scorul de 5-1 (2-1).

Gălăţenii au irosit câteva oportunităţi, situaţie de care au profitat oaspeţii, care au reuşit să deschidă scorul. Bucuria adversarului a fost, însă,  de scurtă durată, băieţii noştri egalând, iar la pauză au terminat în avantaj. În mitanul al doilea nu au fost nici un fel de probleme, gălăţenii sprintând spre un succes clar: 5-1. După acest joc, United a acumulat 21 de puncte şi se situează pe locul al cincilea în clasament.

„Jucătorii mi-au ascultat sfatul şi, după un debut mai anevoios, au câştigat detaşat. Acest succes ne duce în proporţie de 99 la sută în turneul play-off, îndeplinindu-ne, astfel, obiectivul stabilit de conducerea clubului”, ne-a declarat tehnicianul David Asandei.

Golurile echipei învingătoare au fost înscrise de Bâgu – 2, Grecu, Dima şi Cojoc.

Iată şi lotul folosit în acest meci: Tănăsilă, Toniţă - Dima, Cojoc, Grecu, Pleşu, Stoica, Bâgu, Ivan, Popliacă şi Baltă. 

* Doi gălăţeni acumulează puncte în clasamentele internaţionale de tenis, ambii legitimaţi la Clubul de Tenis ICMRS. Numărul  4 în clasamentul naţional al seniorilor - Cătălin Gârd a acumulat puncte pentru topul ATP (ranking), unde ocupă locul   353, în timp ce Sabina Lupu, locul  5 în topul FRT (juniori U 18) se situează pe poziţia a  470-a în ierarhia întocmită de ITF.

Citit 683 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.