După ce am tot calculat pe parcursul sezonului cât și cum poate ajunge Oțelul în play-off, realitatea ne pune în fața unei noi serii de calcule, de această data pentru parcursul din play-out
Penultima etapă din sezonul regulat ne-a confirmat faptul că Oțelul nu mai face parte dintre formațiile care să lupte pentru un loc de play-off în ultima rundă. Dar asta nu înseamnă că s-a terminat fotbalul la Galați, ci dimpotrivă. Este nevoie de o ultra-mobilizare pentru ca echipa să meargă în direcția potrivită.
Miza locului 11
Oțelul se află pe locul 11 în clasamentul la zi, cu 33 de puncte, după 29 de runde. Iar meciul cu Poli Iași din ultima etapă, de la Galați, are o miză importantă pentru protejarea poziției, întrucât adversara e cu un singur punct în urmă.
Principalul avantaj al clasării pe locul 11 sau mai sus este faptul că se va juca un meci în plus pe teren propriu. Chiar dacă în acest sezon s-a demonstrat că echipa lui Dorinel Munteanu s-a descurcat mai bine pe teren străin, sprijinul publicului la meciurile de acasă se poate dovedi esențial în lupta din play-out. În al doilea rând, ordinea partidelor, conform tabelei Berger, se prezintă cel mai bine din play-out pentru echipa de pe locul 11, cel puțin la prima vedere.
Un alt aspect important este cel financiar. Faptul că se joacă un meci în plus acasă aduce beneficii financiare, prin vânzarea de bilete, față de o deplasare ce presupune doar costuri însemnate legate de cazare, masă și transport.
Evitarea retrogradării, principalul obiectiv
În faza de play-out, orice este posibil, iar încheierea socotelilor cu evitarea retrogradării este necesară cât mai curând. Cu o etapă rămasă de disputat în campionatul regulat, situația în play-out, cu punctele înjumătățite, se prezintă astfel: 7. Sepsi 20 puncte, 8. FC Hermannstadt 20 p, 9. UTA 20 p, 10. Petrolul 18 p* (rotunjire), 11. Oțelul 17 p*, 12. Poli Iași 16 p, 13. FCU Craiova 16 p*, 14. FC Voluntari 14 p*, 15. Dinamo 13 p, 16. FC Botoșani 10 puncte.
Astfel, avansul față de locurile de baraj este de numai un punct, iar față de retrogradarea directă de doar patru puncte. Având în vedere revirimentul din tabăra lui Dinamo, acest avans de patru puncte poate însemna mai puțin decât pare la prima vedere.
Locurile 7-8, baraj pentru Europa
O miză suplimentară pentru echipele din play-out este ocuparea locurilor 7-8, care pot duce către o participare în cupele europene. Se va juca mai întâi un meci de baraj, la finalul fazei de play-out, între locurile 7 și 8. Învingătoarea va da apoi duelul decisiv cu ocupanta locului 3 din play-off, pe terenul acesteia. Câștigătoarea va obține calificarea în tururile preliminare de Conference League.
Diferența Oțelului față de locurile 7-8 este momentan de trei puncte, ceea ce nu reprezintă deloc o distanță irecuperabilă.
Astfel, privită din toate unghiurile, partida Oțelul - Poli Iași de luni, 11 martie, se anunță prima provocare majoră dintre cele pe care le mai are de disputat gruparea gălățeană până la finalul actualei ediții de Superligă.