Impotenţă cronică: Oţelul nu mai bate pe nimeni

Scris de  Luni, 24 Septembrie 2012 03:00
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Impotenţă cronică: Oţelul nu mai bate pe nimeni Iorga a irosit ocazia meciului la scorul de 0-1

Doar egal şi cu penultima clasată, nou-promovata CS Turnu Severin * Trupa gălăţeană este fără victorie de opt etape * Greu de admis, dar asta-i realitatea: roş-alb-albaştri sunt cu adevărat sub pericolul retrogradării


Oţelul ajunsese în faţa unui program avantajos, cu meciuri în faţa unor adversari accesibili, moment de la care toată lumea aştepta saltul spre partea fără de ruşine a ierarhiei, însă s-a continuat călcatul cu crampoanele prin străchini. Iar în loc de revenire, s-a ajuns la ceea ce era de neimaginat acum două luni, Oţelul a devenit o echipă care gâfâie chiar şi în lupta pentru evitarea retrogradării. Greu de crezut, greu de acceptat, dar asta-i realitatea generată de jocul modest şi de cifrele din clasament.

Egal acasă cu Gloria Bistriţa, ultima din ierarhia Ligii I, egal cu puştii de la Viitorul Constanţa, acum tot doar egal şi cu penultima din clasament, CS Turnu Severin. Dacă nici cu ei nu câştigi, atunci cu cine?
Toată lumea din jurul şi din interiorul echipei, conducere, jucători şi suporteri, nu concepea de la disputa de sâmbătă altceva decât victoria care să însemne restartul acestui sezon. Erau ultimele secunde, scor egal şi mingea la Perendja, se dorea încercarea unui ultim atac fundaşul central a trimis direct la adversar. Nimic nu poate fi mai elocvent decât această fază pentru nivelul jenant la care a ajuns Oţelul, pentru neputinţa roş-alb-albaştrilor.
Că e deranj mare prin defensivă chiar şi în faţa modeştilor adversari din Turnu Severin s-a văzut din primele minute, când la un corner Golici a reluat cu capul, impardonabil de singur în centrul careului, noroc că a dat direct în braţele lui Brăneţ. Totuşi, lucrurile părea să se regleze, după ce Băjenaru a centrat perfect iar Punosevac n-a avut decât de pus latul pentru a deschide scorul. Apoi, Iorga a scăpat singurul doar cu portarul în faţă (34’) dar în loc de golul care să închidă meciul a ieşit doar un şut pe lângă. Cam atât, Oţelul n-a mai fost în stare să-şi creeze alte ocazii iar gazdele au profitat din plin de anemia roş-alb-albaştrilor şi au egalat în prelungirile primei reprize. Nici după pauză n-a apărut o reacţie adevărată din partea gălăţenilor, doar un şut frumos al lui Stromajer (68’), scos de portar. Ba chiar s-a trecut pe lângă înfrângere, noroc că Brăneţ a avut un reflex salvator şi a scos cu piciorul la o fază în care iniţial respinese în faţă. Nouă etape, doar şapte puncte şi locul 15! Campioana României din 2011 s-a transformat supărător de repede în campioana dezamăgirilor!


CS TURNU SEVERIN - OŢELUL GALAŢI 1-1 (1-1)
Meci disputat sâmbătă, în etapa a 9-a din Liga I;
Stadionul Municipal din T. Severin; spectatori 2.500;
Au marcat: Thomas (45’+1), respectiv Punosevac (20’);
Cartonaşe galbene: Golici '73 / Viglianti '5, Băjenaru '29;
CS Turnu Severin: Marinescu - Buleică, Bălău, Dandea, A. Giurgiu - Moutinho, Golici, Olah, Zaharia - Thomas (Arnăutu '88), Vancea (Neacşa '72). Antrenor: Nicolo Napoli;
Oţelul Galaţi: Brăneţ - Râpă, Perendija, Costin, Cucu - Neagu (Filip '66), G. Giurgiu - Iorga, Viglianti (Stromajer '60), Băjenaru - Punosevac (Inkango '79). Antrenor: Viorel Tănase;
Arbitri: Istvan Kovacs (central) - Marius Nicoară, Alexandru Cerei (asistenţi).

Citit 1557 ori Ultima modificare Luni, 24 Septembrie 2012 09:19

12 comentarii

  • postat de smecher Marți, 25 Septembrie 2012 18:19 Link la comentariu
    0
    0

    pai cum dracu sa mai bata pe cineva daca nu au jucatori si antrenor cum trebuie e vai de mama lor chiar nu stiu ce se va intampla cu soarta acestei echipe care se zbate in mizerie

  • postat de geo Marți, 25 Septembrie 2012 09:55 Link la comentariu
    0
    0

    cine a crezut ca daca schimba antrenorul schimba (si) ghinionul trebuie sa dea explicatii. tase nu este (inca) antrenor de Otelul...ati vazut Brasovul ce a zburdat pe teren dupa demiterea lui Ionut Badea...nu are idei tactice Tase, nu ii iese echipa, schimbarile sunt anapoda...Inkango a intrat bine in meciul cu Viitorul - a fost notat cu 7 de gsp - insa la Severin a jucat mai putin de 15 minute intr-un joc in care contraatacul ar fi trebuit sa functioneze...

  • postat de TOM Marți, 25 Septembrie 2012 08:36 Link la comentariu
    0
    0

    Eu cred ca trebuie facuta ceva curatenie in lotul echipei de fotbal .Sa lase amintirile si sa puna osul la treaba !

  • postat de marius Luni, 24 Septembrie 2012 22:14 Link la comentariu
    0
    0

    Ar fi bine pentru Tase sa moara pe mana lui.Daca tot vrea sa arate ce antrenor este ar trebui sa mai si umble la alcatuirea echipei.Merge pe sistemul lui Dorinel si pe acelasi lot.Trebuie cautati tineri care sa moara pe teren.Sa uite de bani si sa ii intereseze doar munca la echipa.

  • postat de smecher Luni, 24 Septembrie 2012 20:54 Link la comentariu
    0
    0

    ar trebui renuntat la multi jucatori daca intradevar se vrea performanta la aceasta echipa antrenorul nu stiu daca trebuie schimbat nu cred ca are vreo vina oricum daca nu se va descurca probabil va demis

  • postat de Sf. Petru Luni, 24 Septembrie 2012 16:35 Link la comentariu
    0
    0

    Dar de ce trebuie sa bata pe cineva ?! Nu-i pacat ???

  • postat de craciun viorel Luni, 24 Septembrie 2012 12:20 Link la comentariu
    0
    0

    daca nici acum,in situatia in care suntem nu se face o restructurare masiva la nivelul echipei atunci degeaba a venit Tanase.in primul rand tot compartimentul defensiv,cu perendija cu greseli repetate si care este depasit in multe situatii,cu costin care apierdut puncte facute de echipa prin greseli personale impardonabile cu rapa care face figuratie de mult timp ,iar pe partea sa este un adevarat bulevard si cu indepartarea lui grahovac de la echipa pentru obraznicia cu care trateaza pr toata lumea si lipsa de valoare pe care o are .trimiterea lui punosevac oriunde numai la Otelul nu nici macar la Otelul ll !inlocuitori :Cojoc,Cucu,Sipovic,Murgoci,Mardare si bineinteles Sarghi cand va fi apt!

  • postat de mihai Luni, 24 Septembrie 2012 12:15 Link la comentariu
    0
    0

    din pacate tanase nu e antrenor bun, a fost bun ca jucator , dar ca antrenor .... daca vor sa schimbe ceva , sa aduca un antrenor calumea , care sa stie sa ii mobilizeze pe baieti. parerea mea.

  • postat de RADU Luni, 24 Septembrie 2012 09:36 Link la comentariu
    0
    0

    si tot din cauza lui nu sau adus alti jucatoti de valoare prin blocarea fondurilor (banii din cupele europene) nu sau datsalariile sau primele ce au facut ca acesti jucatori sa plece sau sa vina la noi la clubul nostru.Aceasta tergiversare prin cele doua audite care au durat un an de zile

  • postat de un parinte Luni, 24 Septembrie 2012 09:33 Link la comentariu
    0
    0

    un parinte,in data de 22 09.2012 la terenul siderurgistul sau prezentat un grup de 12 juniori legitimati la clubul f.c.metalosport galati a solicita sprijin din partea conducerii a li se permite participarea la jocurile organizate de ajf galati,in urma careia antrenorul florea rica a hotarat retragerea jucniorilor a nu mai activa neprezentanduse la doua jocuri. pun intrebarea ce lege dispune ca un antrenor pe funtie fara pregatire,fara carnet de instructor,fara sa fi activat ca fotbalist sa dispuna de libertatile minorilor detinand cotrol total neconstitutional obligandui a fi prezenti la biserica evanghelista in caz de lipsa eliminandui din activitatea sportiva, organele de conducere sportiva a acestui oras are cunostinta de aceste abuzuri,ne intrebam sub ce forma organele in drept dau bani din buget acestui om.

  • postat de RADU Luni, 24 Septembrie 2012 09:28 Link la comentariu
    0
    0

    da BORS e de vina ca a creat aceasta confuzie la nivelul conducerii clubului, si din cauza asta au plecat jucatori de valoare precum ANTAL sau SALAGEANU

  • postat de Tot Bors este de vina ?!? Luni, 24 Septembrie 2012 08:20 Link la comentariu
    0
    0

    Tot Bors este de vina ?!?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare şi pot angaja răspunderea civilă şi/sau penală a autorului acestora.