INTERVIU cu Vlad Răpişcă, administrator special FC Oţelul: "Posibilii investitori s-au retras de la negocieri"
Foto: Vlad Alexandru Răpişcă (Foto B. Codrescu)

INTERVIU cu Vlad Răpişcă, administrator special FC Oţelul: "Posibilii investitori s-au retras de la negocieri"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conducătorul societăţii care administrează echipa de fotbal din Liga I a oferit detalii despre situaţia economică şi sportivă a clubului gălăţean, într-un interviu acordat “Vieţii libere” * Deocamdată, venirea unor noi acţionari la Oţelul nu mai este de actualitate


 

Vlad Alexandru Răpişcă (38 de ani) a fost numit la începutul lunii septembrie administrator special al Fotbal Club Oţelul SA, în locul lui Lucian Ciofoaia. Această funcţie este specifică societăţilor comerciale aflate în insolvenţă, cum este FC Oţelul, similară celei de preşedinte al Consiulului de Administraţiei la firmele cu activitate normală. Este reprezentantul acţionarului principal, The Nova Group (TNG), iar prima sa lună de activitate la Oţelul a însemnat schimbări importante în club: noi manageri ai activităţii sportive, un nou antrenor principal la prima echipă şi aducerea a şase noi jucători în lot.

Înainte de a veni la Oţelul, Răpişcă a deținut funcția de Business Development Manager în cadrul TNG Real Estate Management. Lucrează în cadrul TNG din aprilie 2010, iar în trecut a deținut funcţii de director tehnic, director de dezvoltare sau administrator la mai multe companii din Bucureşti.

- Aveţi o lună de când aţi preluat conducerea clubului, acum cunoasteţi în detaliu situaţia acestuia. Ce strategie aţi stabilit pentru perioada imediat următoare, ce lucruri trebuie rezolvate urgent?

- Urgent este să câştigăm meciurile echipei mari în Liga I. În acest sens, cu ajutorul colegilor de la departamentul sportiv, am reuşit o aşezare bună a lucrurilor. Am adus un antrenor bun, un secund bun, am readus la echipă preparatorul fizic cu care Oţelul Galaţi a câştigat Liga I, pentru că se observase o deficienţă de pregătire fizică. În momentul de faţă, cred că putem face un meci bun la Târgu Jiu (n.r. - luni, 29 septembrie, cu Pandurii).

Referitor la alte lucruri, situaţia este spre îmbunătăţire faţă de momentul în care am venit, mă refer la aspectul financiar şi sper să fie la fel şi în privinţa celui sportiv. Avem o strategie de lucru. Dorim să găsim şi sprijin din partea autorităţilor locale şi al factorilor economici locali, care ar trebui să vină lângă echipă, pentru că Oţelul nu reprezintă numai acţionariatul. În primul rând, Oţelul reprezintă oraşul Galaţi, chiar întregul judeţ.

- Aţi avut vreo întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale în acest sens?

- Domnul primar Marius Stan are dreptate în cazul de faţă. Conform situaţiei juridice a clubului, Primăria nu poate oferi susţinere financiară, pentru că sediul social al societăţii noastre este la Bucureşti. Conform Legii Sportului, nu permite nici forma de organizare juridică, societate comercială. Lucrez la o nouă formă de organizare, pe departamente, care să permită Consiliului Local să bage bani, dacă doreşte, cel puţin în echipele de juniori şi de fete.

- Nu aţi răspuns la întrebare. Aţi avut vreo întâlnire cu primarul Marius Stan sau cu altcineva cu putere de decizie pe plan local?

- Nu am avut nicio întâlnire oficială.

- La ce vă referiţi când spuneţi că situaţia financiară s-a îmbunătăţit?

- Au venit bani în club, acţionarii au făcut o infuzie de capital. Nu pot să spun sume. Banii vin şi către jucători.

- Cum staţi cu plata salariilor către aceştia? Eventualele restanţe nu le influenţează jocul?

- Evoluţia şi randamentul lor nu cred că sunt generate de situaţia financiară. Au fost restanţe salariile de multe luni şi la jucătorii care au câştigat titlul, dar tot au dat randament, devenind campioni. Evoluţia jucătorilor a fost ca a oricărui angajat care nu performează. În opt meciuri, avem doar cinci puncte luate, am obţinut o singură victorie. Deocamdată, n-am văzut o îmbunătăţire în jocul echipei, sper să o vedem foarte curând.

“Vor mai veni noi jucători”

- Antrenorul Tibor Selymeş a spus că îşi mai doreşte unul-doi jucători, situaţia financiară permite?

- Bineînţeles, încercăm să mai aducem jucători, pentru a întări compartimentele unde antrenorul are nevoie. Vor mai veni noi jucători în săptămânile care urmează.

- Au apărut discuţii recent despre intenţia de desfiinţare a echipei de fete şi a satelitului. Vă rog să comentaţi acest subiect…

- Nimic nu este real în această poveste, nici echipa a doua şi nici cea de fete nu au astfel de probleme. Dorim să atragem sponsori exclusiv pentru echipa de fete şi să găsim soluţii pentru tot clubul, pentru că singura sursă majoră de venit a clubului Oţelul Galaţi vine din drepturile de televizare. Încercăm o reaşezare a bugetului, pentru a ţine toate echipele. Suntem în discuţii cu diverse societăţi comerciale, care şi-au exprimat intenţia de a veni lângă club.

- Prima echipă a clubului este singura din Liga I fără sponsor pe tricourile de joc, aveţi negocieri pentru a atrage un astfel de partener?

- Bineînţeles, dar până la sfârşitul anului nu cred că vom reuşi să atragem pe cineva, pentru că, după cum se ştie, bugetele de marketing şi publicitate se stabilesc la sfârşit de an.

“Mai sunt doar tatonări cu posibili investitori”

- Atragerea de coacţionari a fost un subiect mereu de actualitate în ultimul an şi nu numai. Dacă mai există aşa ceva, care este stadiul negocierilor?

- Încercăm să aducem coacţionari, alţi oameni care să investească în fotbal, dar deocamdată este foarte greu. Suntem în discuţii cu mai multe societăţi, dar acestea sunt doar la stadiul de tatonări. Cei cu care au fost negocieri până acum s-au retras, invocând la rândul lor greutăţi financiare.

- În aceste condiţii, poate Oţelul să supravieţuiască atât ca societate comercială, cât şi sportiv ca echipă în Liga I, doar din banii de pe drepturile de televizare?

- Numai din aceşti bani este greu să supravieţuieşti. Dar, aşa cum am spus, acţionarii au adus bani la echipă în acest an, foarte mulţi bani. În continuare sunt dispuşi să aducă bani, altfel am închide, nu am mai fi aici.

- Mai aveţi vreun mesaj de transmis publicului?

- Vreau şi cu această ocazie să chem suporterii la stadion. O echipă nu poate exista cu adevărat jucând cu stadionul gol. La meciul cu CFR Cluj mă aşteptam la mai mulţi suporteri în tribune. Sper să fie stadionul plin la meciul cu Steaua, preţurile la bilete vor rămâne la fel, accesibile.

Citit 3167 ori Ultima modificare Joi, 25 Septembrie 2014 22:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.