Căpitanul echipei Oţelul Galaţi în ultimul sezon, Florin Cernat, a ales să joace în Liga I pentru formaţia lui Gheorghe Hagi, FC Viitorul. Cernat a avut contract cu Oţelul până la finalul sezonului trecut şi, din postura de jucător liber de angajament, a avut negocieri în ultima perioadă cu Steaua, însă un răspuns ferm din partea steliştilor a întârziat şi mijlocaşul gălăţean n-a mai vrut să-l aştepte, acceptând oferta lui Hagi. Astfel, Florin Cernat a semnat un contract pentru doi ani cu FC Viitorul, conform anunţului făcut de clubului lui Hagi pe site-ul său: ”FC Viitorul a reuşit să obţină semnătura celui mai curtat jucător al acestei veri, Florin Cernat. Fostul jucător al Oţelului Galaţi a semnat un contract pe doi ani cu FC Viitorul şi va fi prezent la reunirea echipei, programată luni”.
"Pentru mine Oţelul nu moare"
Florin Cernat a anunţat decizia luată şi printr-un mesaj pe Facebook, aşa cum promisese în urmă cu câteva zile suporterilor Oţelului: "Am semnat azi cu Fotbal Club Viitorul! Această a fost alegerea mea, sunt convins că voi lucra cu oameni profesionişti şi sper să pot da dovadă în continuare de acelaşi profesionalism. Nu pot decât să mulţumesc tuturor cluburilor care m-au ofertat, care m-au dorit cu adevărat în echipa lor şi să le mulţumesc pentru încrederea acordată. Cu riscul de a mă repetă, mulţumesc suporterilor de la Oţelul Galaţi, colegilor mei, conducerii şi tuturor celor care mi-au acordat încredere şi m-au susţinut. Pentru mine Oţelul nu moare şi va rămâne echipa mea de suflet! Mulţumesc tuturor!"