Suporterii pun la cale renaşterea Oţelului

Suporterii pun la cale renaşterea Oţelului
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Grupurile organizate ale fanilor au decis înfiinţarea unui club de tip socios, cu o echipă care să-şi înceapă activitatea, din sezonul următor, în campionatului judeţean

După declararea intrării FC Oţelul SA în procedură de faliment, grupurile reprezentative ale suporterilor s-au întâlnit pentru a discuta calea pe care o vor urma pentru a putea ţine steagul roş-alb-albastru fluturând şi din punct de vedere competiţional.

În şedinţa comună a grupurilor reprezentând suporterii din Peluza Nord, Liga Suporterilor Gălăţeni, Peluza Sud și Dunărea Bătrână, s-a hotărât că Oțelul Galați trebuie să continue şi că vor încerca să pună în practică acest deziderat prin înfiinţarea unei echipe care să-şi înceapă drumul spre revenirea în eşaloanele superiore pe principii sănătoase, fără compromisuri, începând de la cel mai de jos nivel, campionatul Ligii a IV-a sau a V-a. Membrii cotizanţi vor lua prin vot deciziile majore, conducerea executivă urmând să fie formată dintr-un grup desemnat tot prin vot.

S-a ajuns la consensul că acestă echipă va fi de fapt continuatoarea FC Oţelul, indiferent dacă se va putea obţine ulterior, de la lichidatorul judiciar al societăţii intrate în faliment, tot ce înseamnă din punct de vedere juridic brandul Oţelul sau dacă acesta va ajunge la alt club, considerându-se că adevărata legitimitate este dată de susţinerea suporterilor.

„S-a hotărât demararea unui nou proiect ce are ca scop readucerea echipei Oţelul Galaţi acolo unde îi este locul, adică între primele echipe din România. Suntem cu toţii conştienţi că nu va fi uşor, că etapele ce trebuie parcurse pot dura mult timp, însă suntem decişi să nu abandonăm lupta. Cerem ajutorul întregii comunităţi oţelare, pentru că avem nevoie de fiecare suporter, din Galaţi, din ţară sau din străinătate. Orice om în plus alăturat cauzei noastre e un câştig şi o dovadă în plus că e un proiect serios, cu care atât forurile fotbalistice cât şi comunitatea locală pot dialoga şi colabora. Resursele necesare sunt importante, Oţelul Galaţi având nevoie atât de bani, cât şi de timpul şi disponibilitatea fiecăruia dintre noi de a munci pentru atingerea obiectivului. Trebuie să fim cu toţii conştienţi că acest proiect nu e doar al celor care au fost prezenţi la această primă şedinţă, ci e al tuturor celor cu sânge roşu-alb-albastru, al oamenilor care au plâns la înfrângerile Oţelului şi s-au bucurat la marile victorii, e un proiect al nostru, al oţelarilor”, s-a spus într-un comunicat comun al grupărilor prezente la primele discuţii.

Pentru sfârşitul acestei săptămâni, probabil sâmbătă, se doreşte o nouă întâlnire, de data aceasta deschisă tuturor suporterilor, nu doar celor din grupurile organizate. Până atunci, au început primele consultări cu juriştii pentru înfiinţarea asociaţiei sportive.

Buget minim, 50.000 de lei

Se estimează că pentru primul sezon va fi nevoie de un buget de minim 50.000 de lei, care să fie constituit în primă fază din cotizaţiile suporterilor şi completat ulterior din parteneriate şi sponsorizări. Pe termen mediu, când se va putea ajunge la un buget de minim 180.000 lei, atât cât se preconizează că au acum echipele ce ţintesc câştigarea Ligii a IV-a, se va încerca promovarea în eşalonul al treilea.

Asociaţia Judeţeană de Fotbal ar putea acorda o excepţie noii grupări de a începe direct în Liga a IV-a, printr-un vot favorabil al Adunării Generale.

Cernat şi Munteanu preiau juniorii

În paralel, sursele noastre susţin că fostul căpitan din sezonul trecut, Florin Cernat, şi fostul manager sportiv Cristian Munteanu doresc să se implice pentru a menţine în viaţă Centrul de Copii şi Juniori al FC Oţelul. Au înfiinţat o asociaţie sportivă, denumită FC Oţelul 1964, la care intenţionează să preia structurile centrului, antrenori şi jucători, şi să le asigure costurile de existenţă. În acest moment, echipele de juniori A şi B sunt ca şi retrase din campionat, duminica trecută pierzând prin neprezentare meciurile de pe teren propriu cu LPS, pentru că nu au fost bani pentru baremul de arbitraj.

Citit 3522 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Aprilie 2016 11:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.