SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

Sâmbătă şi duminică, Cupa Beija Flor la Sala Dunărea. Concurs național de amploare la dans sportiv

Scris de Vineri, 22 Martie 2019
Clubul gălățean de dans sportiv Beija Flor, în colaborare cu Federația Română de Dans Sportiv, organizează, la Sala Sporturilor ”Dunărea”, sâmbătă și duminică, cea de-a 13-a ediție a competiţiei naţionale ”Cupa Beija Flor”, dar și a doua ediție a ”Danube Dance Fest”, dedicată grupurilor. Sâmbătă, de la ora 9,00, va…

Arcada, la primul examen spre titlul de campioană

Scris de Vineri, 22 Martie 2019
Cele mai bune șase echipe masculine de volei se aliniază în acest weekend la startul primei etape din faza secundă a Diviziei A1. Este vorba despre play-off-ul campionatului, unde primele șase echipe din sezonul regulat se vor confrunta în cinci partide, tur-retur, în care va fi desemnată campioana națională și…

Cupa Moldovei la karate kyokushin va fi la Galați

Scris de Vineri, 22 Martie 2019
Clubul Sportiv Nippon Dojo va organiza la Sala ”Siderurgistul”, sâmbătă, ora 9.00, ”Cupa Moldovei”, eveniment ce se va desfășura sub egida Federației Române de Karate Kyokushin (FRKK), în parteneriat cu Fundația Sportul Gălățean, CS Triumf Dojo și Nippon Buda Sport Tulcea. Concursul este destinat copiilor, cadeților, juniorilor și seniorilor și…

CSM Galați, pe podium la nivel mondial

Scris de Vineri, 22 Martie 2019
Peste 1.500 de sportivi, din 30 de țări, au evoluat pe ringul de dans de la Sala Polivalentă din București, care astfel a devenit capitală mondială a dansului sportiv pentru două zile, odată cu organizarea competiției Dance Masters. Evenimentul a fost unul cu însemnătate istorică, fiind cea mai mare competiție…

Lucian Bute s-a retras oficial

Scris de Joi, 21 Martie 2019
Pugilistul Lucian Bute a postat un mesaj pe Facebook în care anunţă că şi-a încheiat cariera, fiind convins că a luat cea mai bună decizie. ”Mi-am încheiat cariera de boxer. Moment emoţionant în viaţa mea, dar sunt ferm convins că am luat decizia cea mai bună pentru mine și familia…

Hocheiștii echipei gălățene se mențin în graficul pentru primul loc

Scris de Miercuri, 20 Martie 2019
Echipa de hochei CSM „Dunărea” Galaţi şi-a mărit şansele de a termina sezonul regulat al Campionatului Naţional pe primul loc, în urma victoriei de miercuri seară scor 6-3, din partida jucată în deplasare cu ACSH Gheorgheni. Hocheiştii echipei gălăţene au început meciul excelent şi în minutul 7 conduceau cu 3-0,…

Situaţie critică la echipa naţională de FOTBAL. Opt jucători au probleme medicale înaintea meciului cu Suedia

Scris de Miercuri, 20 Martie 2019
Selecţionerul Cosmin Contra are mari probleme cu accidentările înaintea debutului în preliminariile Campionatului European, numărul indisponibillor ajungând la 8. Ultimul apărut pe lista ghinioniştilor este Cristi Ganea. Fundaşul stânga s-a accidentat în ultimul meci jucat pentru Numancia în divizia secundă din Spania, 1-1 cu Malaga, fiind înlocuit la pauză. Partida…

HOCHEI | CSM Galați s-a impus categoric în drumul spre primul loc

Scris de Miercuri, 20 Martie 2019
UPDATE: CSM ”Dunărea” a câștigat, scor 6-3 (3-0, 1-2, 2-1), în fața formației ACSH Gheorgheni, în meciul disputat miercuri seară, în deplasare, primul din seria celor trei jocuri consecutive de la Gheorgheni. Golurile gălățenilor au fost marcate de Zagidulin, Neznamov 2, Baskov, Mărcuș și Anton Butuchnov. Echipa gălăţeană CSM “Dunărea”…

Alegerile pentru conducerea Oţelului, în luna mai

Scris de Marți, 19 Martie 2019
După demisia tuturor membrilor Consiliului Director, cei trei rămaşi în Consiliul Director Interimar al Suporter Club Oțelul Galați au ca misiune principală să pregătească alegerile noii conduceri. Acest moment important a fost stabilit să aibă loc pe 12 mai. Până atunci, a fost convocată Adunarea Generală Ordinară de închidere a…

HANDBAL | În Cupa României, cel mai puternic adversar posibil. Gălăţencele au dat peste următoarea campioană

Scris de Marți, 19 Martie 2019
Formaţia feminină de handbal CSM Galaţi va juca în sferturile de finală ale Cupei României cu cea mai puternică formaţie românească din acest moment, SCM Rm. Vâlcea, aflată pe primul loc în Liga Naţională. Dacă tragerea la sorţi pentru faza optimilor Cupei României a fost una cu noroc maxim pentru…

Simona Halep și-a aflat programul la Miami. Traseu presărat cu nume grele

Scris de Marți, 19 Martie 2019
În urma tragerii la sorți a turneului feminin de la Miami, acesta se anunță a fi unul dintre cele mai interesante din istoria recentă a tenisului, unde cinci jucătoare luptă pentru prima poziție în ierarhia mondială, Osaka, Kvitova, Halep, Kerber și Svitolina. În ediția precedentă, Simona Halep a fost oprită…

FUTSAL | La Călărași, United au fost doar finaliști

Scris de Luni, 18 Martie 2019
Vicecampioana ultimelor două ediții din Liga I, United Galați a pierdut finala ”Cupei României” la futsal, scor 1-2 în fața formației Dunărea Călărași. United Galaţi a fost echipa mai pozitivă, care s-a aflat în atac mai tot timpul, însă pe fondul unor greșeli de apărare, adversarii au deschis scorul în…

CSM Arcada s-a apropiat la un singur punct de lider

Scris de Luni, 18 Martie 2019
În ultimul meci din sezonul regulat al Diviziei A1 de volei masculin, CSM Arcada a avut o misiune dificilă, pe care şi-a îndeplinit-o cu brio. Echipa gălăţeană a întâlnit pe Dinamo Bucureşti, formaţie aflată pe locul patru, pe care a învins-o cu 3-0. Astfel, CSM Arcada a încheiat returul cu…

United, la a şasea finală ratată

Scris de Duminică, 17 Martie 2019
Murphy si legile lui, tare-i mai place în Galaţi! O zi începută cu înfrângerea fotbalistelor de la FC Universitatea dintr-un gol luat în minutul 90, deşi au dominat, s-a terminat la fel de rău, ba chiar mult mai dureros. În finala Cupei României la futsal, United Galaţi a fost echipa…

UPDATE | Învinse printr-un gol luat în minutul 90

Scris de Duminică, 17 Martie 2019
UPDATE, duminică, 17 martie 2019 | Formaţia de fotbal feminin FC Universitatea Galaţi a pierdut în cel mai dureros mod partida cu Fortuna Becicherecu, disputată, duminică, pe teren propriu, în cadrul etapei a doua din returul Ligii 1. Deşi au avut o evoluţie foarte bună, poate chiar cea mai bună…

United s-a calificat în finală, astăzi joacă pentru marele trofeu

Scris de Duminică, 17 Martie 2019
Vicecampioana United Galaţi s-a calificat în finala Cupei României, în urma victoriei din penultima fază a competiţiei cu 2-1, în faţa celor de la CSM Tg. Mureş, după un joc cu un final incendiar. United a avut 1-0, în urma golului marcat de Laşcu în minutul 15, dar a fost…

CSM “Dunărea”, prima înfrângere categorică a sezonului. Lupta pentru primul loc continuă

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2019
Echipa de hochei CSM „Dunărea” a pierdut derbiul de pe teren propriu cu formaţia Corona Braşov, scor 1-5, din cadrul Campionatului Naţional. Formaţia braşoveană a marcat singurul gol al primei reprize în minutul trei, punctând de încă două ori până la jumătatea meciului, pe fondul unui joc echilibrat. CSM „Dunărea”…

Gloria Buzău menţine avansul față de Oțelul, ajutată grosolan de arbitraj să treacă de Sporting

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2019
UPDATE: Cei de la Sporting Lieşti s-au străduit admirabil să pună piedică celor de la SCM Gloria Buzău în duelul acesteia din urmă cu Oţelul, pentru promovare, dar n-a avut cum să reziste şi în faţa unui arbitraj extrem de favorabil buzoienilor. Partida de la Lieşti s-a terminat cu scorul…

CSM Arcada a reuşit un retur perfect şi e la un singur punct de lider

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2019
UPDATE: CSM Arcada s-a impus cu 3-0 (25-20, 26-24, 25-20), terminând returul cu obţinerea de punctaj maxim în această a doua parte a sezonului regulat. Din diferenţa de nouă puncte pe care o avea de recuperat faţă de ocupanta primului loc la finalul turului acum a mai rămas doar un…

UPDATE | Astă-seară, meciul orgoliilor și al punctelor pentru primul loc. Gălăţenii sunt chemaţi la Patinoar să răspundă la şicane cu demnitate

Scris de Vineri, 15 Martie 2019
UPDATE, ora 18.00 | Zagidulin va juca în această seară. UPDATE, ora 12.30 | Cei din conducerea clubului Corona Braşov rulează fără frână, în aceeaşi direcţie pe care au avut-o la începutul săptămânii. Au depus o contestaţie prin care cer suspendarea lui Zagidulin pentru două meciuri, invocând o greşeală de…

CSM Arcada, victorie de trei puncte și mai aproape de lider

Scris de Miercuri, 13 Martie 2019
UPDATE, 21.50: CSM Arcada, cu 43 de puncte, se află la patru puncte în urma liderului VM Zalău, după ce aceștia din urmă au pierdut, scor 1-3, în fața steliștilor, în meciul disputat miercuri seară. Aceasta a fost ultima partidă pentru zălăuani din cadrul sezonului regulat, în timp ce gălățenii…

Premieră: FC Universitatea, calificare în semifinalele Cupei României

Scris de Miercuri, 13 Martie 2019
Echipa feminină de fotbal FC Universitatea s-a calificat în semifinalele Cupei României, după ce a învins, categoric, scor 4-1 (3-0), formația CSS Târgoviște. Partida, disputată la Galaţi, a fost dominată de gălățencele antrenate de Gh. Cucu, Alex Caracaș și Gabi Călinescu. Pentru cele două formații, acesta a fost al doilea…

CSM Galați și-a luat revanșa la Brașov. A plecat cu toate punctele

Scris de Miercuri, 13 Martie 2019
Echipa de hochei CSM ”Dunărea” Galați a câștigat, scor 6-3, al doilea meci din ”dubla” cu formația Corona Brașov, disputată marți seară, în deplasare. Pentru gălățeni au marcat: Ribalko (min. 6), Kiricenko (min. 11, 29 şi 49), Baskov (min. 16) şi Zagidulin (tot min. 16), ambele din inferioritate numerică. Luni,…

Naționala de fotbal a României începe campania de calificare la Euro 2020 pe 23 martie

Scris de Miercuri, 13 Martie 2019
Au rămas mai puțin de două săptămâni până la startul meciurilor din preliminariile Euro 2020, tricolorii lui Cosmin Contra urmând să debuteze în acesta campanie de calificare sâmbătă, 23 martie, pe Friends Arena din Stockholm, în compania Suediei. În urma tragerii la sorți din decembrie 2018, România va evolua în…
Pagina 171 din 470