Cristinel Luca

Cristinel Luca

Amenzi pentru ilegalităţi la mai multe brutării din Galați

Marți, 16 Aprilie 2024 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a efectuat, în perioada 9-12 aprilie, în cadrul unei campanii naționale, o serie de controale la mai multe brutării din Galați. S-au descoperit destul de multe neconformități, s-au dat avertismente, dar și amenzi de peste 20.000 de lei în total. Din start trebuie spus, controalele inspectorilor de muncă au vizat numai respectarea prevederilor legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și a celo ...

Primii pacienți tratați în spitalul construit din donații

Marți, 16 Aprilie 2024 16:43 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Spitalul construit la "Marie Curie" de Asociaţia "Dăruieşte Viaţă", cu sprijinul a peste 350.000 de donatori şi 8.000 de firme, a început să funcţioneze şi a preluat copii internaţi până acum în secţiile de oncologie, neurochirurgie, chirurgie şi ATI din clădirea veche a unităţii sanitare. Potrivit unui comunicat remis Agerpres, transferul a fost făcut de-a lungul mai multor zile, începând de miercurea trecută şi până marţi dimineaţă. "Am avut multe emoţii de-a lun ...

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, urmăriți penal pentru infracțiuni contra umanității

Marți, 16 Aprilie 2024 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis i-a trimis, marți, ministrului Justiției, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală în cazul fostului premier Petre Roman și fostului vicepremier Gelu Voican-Voiculescu, în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020 Înalta Curte de ...

Protest împotriva rachetelor antigrindină

Luni, 15 Aprilie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Zeci de fermieri au protestat, luni, cu tractoarele, în fața Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină Moldova II din Focşani. Agricultorii se opun vehement începerii sezonului operativ de trageri cu rachete antigrindină, despre care susţin că ar contribui la seceta pedologică din Vrancea. "Ploile sunt condamnate la pieire, din cauza acestui sistem", spun fermierii. "Rachetele antigrindină nu au impact asupra secetei", spune, în replică, directorul Unităţii de Combatere a C ...

Probleme pe „Golden Gate de România”. A treia asfaltare pe podul de la Brăila, în doar nouă luni

Luni, 15 Aprilie 2024 18:00 | Publicat în Regional
La niciun an de la inaugurarea fastuoasă, podul peste Dunăre de la Brăila, supranumit „Golden Gate de România”, are din nou probleme și are nevoie de reparații. Pe sensul Tulcea - Brăila se circulă pe o singură bandă, deoarece banda întâi este complet închisă, acolo făcându-se reparații. Este a treia intervenție de acest fel din ultimele nouă luni, de la inaugurare, notează Digi24. Podul suspendat peste Dunăre a fost inaugurat pe 6 iulie 2023. La scurt timp, pe asfaltul ...

Cutremur de Florii

Duminică, 28 Aprilie 2024 15:42 | Publicat în EVENIMENT
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs, duminică dimineață, în zona VranceaPotrivit anunțului făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), "în ziua de 28 aprilie, la ora 06:43:04 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea 3.2, la adâncimea de 90.0 km". Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43 km V de Focșani, 64 km N de Buzău, 68 km E de Sfântu Gheorghe, 97 ...

Gălățenii din mai multe zone rămân, marți, fără curent

Luni, 15 Aprilie 2024 18:40 | Publicat în EVENIMENT
Lucrările anunțate de Sucursala Galați a companiei Distribuție Energie Electrică România pentru ziua de marți, 16 aprilie, vizează, în general, rețelele electrice din partea centrală a orașului, zonele Potcoava de Aur și Trei Star, dar și pe cea a Pieței Centrale. Lista completă a consumatorilor afectați o puteți citi mai jos. Lucrările anunțate au durate de până la patru ore, cu începere de la 8,00 sau 11,00, în funcție de zonă. Lucrările de marți vor afecta tempora ...

Acces nelimitat pentru câinii-ghizi ai nevăzătorilor

Marți, 16 Aprilie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Persoanele nevăzătoare vor putea intra oriunde însoțite de câini-ghizi, inclusiv în mijloacele de transport în comun, magazine și instituții publice. Legea USR care stabilește acest lucru a fost adoptată de Parlament și mai este nevoie doar de promulgare pentru ca măsurile să se aplice, potrivit Mediafax."Filosofia legii votate astăzi, cu unanimitate de voturi, vine din propunerile societății civile și este aceea că persoanele cu dizabilități trebuie să aibă acces la toate ...

În martie, peste 60 de verificări fiscale la persoane juridice

Luni, 15 Aprilie 2024 14:50 | Publicat în ECONOMIE
Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au efectuat, în luna martie, 34 de inspecții fiscale și 22 de controale inopinate și încrucișate, în urma cărora au fost stabilite obligații suplimentare de plată în valoare totală de 4,35 milioane lei, atât de la persoane juridice, cât și fizice.Conform AJFP Galați, principalele obligații stabilite suplimentar, în cuantum de 2,45 milioane de lei, au fost reprezentate de impozitul pe p ...

Doi copii de trei ani au plecat de la grădiniță fără să-i vadă nimeni

Duminică, 14 Aprilie 2024 18:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
O grădiniţă din municipiul Vaslui a fost sancţionată cu 10.000 de lei după ce doi copii în vârstă de trei ani au părăsit unitatea fără să fie observaţi de educatoare şi au fost găsiţi ulterior pe stradă de o femeie, care a sunat la numărul de urgenţă 112, informează Agerpres. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, incidentul a avut loc pe data de 11 aprilie, iar minorii nu au fost victime ale vreunor infracţiuni, fiind încredinţa ...
Pagina 10 din 758