* Suflet. „Poate nu spun mereu ce gândesc, dar vă asigur că gândesc tot ce spun. Am venit să culeg visele voastre şi să le duc în lumină. Copiilor le-aş da aripi, dar i-aş lăsa să înveţe singuri să zboare. Este greşit să crezi că un copil, doar pentru că este prea mic, poartă în el visuri mici… Când devii mare, degeaba ai inteligenţă, cultură, doctorate, bunăstare, totul... Totul se spulberă dacă eşti rău, invidios, hain… neom. Omule, simte, iubeşte, strânge-n braţe şi preţuieşte! Fii bun! Fii om! Aleargă după visele tale şi cândva, poate când te aştepţi mai puţin, sigur le vei atinge”, declama Rareş Prisacariu, în semifinala „Românii au talent”. Vorbele „Micului Prinţ” şi ale „Păpușii de cârpă” se împleteau în rostirea lui, cu toată profunzimea lor. Am mai ascultat monologul „Păpuşii de cârpă” în interpretarea tulburătoare a actriţei Emilia Popescu, dar acum a fost altceva. Poate că sunt vorbele unor oameni mari - Antoine de Saint-Exupery şi Gabriel Garcia Marquez - puse în gura unui copil, dar tocmai asta le dă şi mai multă putere. De la înălţimea celor şapte ani, Rareş dă o lecţie de viaţă şi pentru tâmplele cărunte. Şi mă bucur că, în locul unui monolog compilat dintr-un film istoric comunist - cum s-a întâmplat în preselecţii - cei care i-au conceput momentul din semifinală au ales tocmai „Micul Prinţ” şi „Păpuşa de cârpă”. Dincolo de toate demonstraţiile de dans, magie sau voce, avem nevoie şi de un moment care să ne pună pe gânduri…
„Micul Prinţ” şi „Păpuşa de cârpă”, la „Românii au talent” Scris de Anca Melinte
