- Laura Rusu Ceban, "Dans pe linia orizontului", Ed. Letras, Snagov, 2020
Diaspora literară gălățeană este deosebit de interesantă, numai dacă ne gândim la nume precum Adina Dabija, Ioana Andrada Tudorie, Dorian Stoilescu, Bristena Mantu ș.a. La acestea o putem adăuga și pe Laura Rusu Ceban, stabilită în Regatul Unit de ceva vreme, unde, pe lângă activitățile curente, reușește să se dedice și unei iubiri speciale, poezia.
Primul său volum, ajuns la subsemnatul, la sfârșitul anului trecut, este o surpriză, anunțând noi pași în arena lirică, un nou manuscris fiind acum în lucru. Este, de fapt, o reîntoarcere, deoarece în adolescență, când a și debutat cu poezie publicată în reviste sau antologii, a fost premiată de câteva ori: Premiul "Iacob Buta" la Concursul de eseuri "Iacob Buta", ediţia I, 2009; Premiul I la Concursul de poezie "Mihai Eminescu", ediţia I, Galaţi, 2010; Premiul I la Concursul de eseuri pe tema avorturilor "Între dragoste şi moarte", organizat de Filiala Asociaţiei "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi", Galaţi, 2008; Premiul al III-lea la concursul literar "Generaţia MM", secţiunea Poezie, ediţia I, Oneşti, 2008; Mențiune la Concursul de eseuri "Noaptea de Sânziene", ediţia a II-a, cu tema "Nevoia de modele", organizat de Asociaţia "Prietenii Muzeelor Minovici", 2008; Diplomă de participare la Concursul naţional "Romeo şi Julieta la Mizil", ediţia a III-a, Mizil, urmată de publicarea ȋn "Antologia de Poezie şi Epigrame" a concursului, 2010.
Între o necăutată, calmă, duioasă candoare și un firesc al transfigurării lirice, se naște un nou poet, care poate vedea bine dincolo de cele (ne)văzute: "De șapte nopți aleargă cu privirea/ sub pleoapa ta un înger întrebând./ În sânul meu, ascunsă Nemurirea,/ calul lui Dumnezeu/ beat și flămând.” (poemul "Iertările", p.125) Rareori, în atât de puține versuri, poți surprinde frumusețea, dar și sobrietatea Ființei, însetate de splendoare, pur și simplu, de plenitudine. Desigur, există un anume sentimentalism, poate chiar și un simbolism sui generis, dar totul poate fi înțeles când este vorba despre un "Pact pentru nemurire", cum se numește poemul de final al cărții de debut.
Aproape în altă ordine de idei, este o carte de dragoste și de dor, unul dintre punctele de forță ale volumului fiind îmblânzirea limbajului popular, exemplar în acest sens putând fi "Dorului, la ceas de seară", dacă tot se apropie Dragobetele: "…De pândește vreun fecior/ De cu seară la pridvor,/ Mândră, ia-l de subsoară/ Și vrăjește-l până-n seară:// - Vino, Dragobete dragă,/ Leapădă altă ispravă./ prinde-mă de cingătoare/ Și arată-mi lumea mare!?/ Nu e timp de zăbovit,/ Ci doar vreme de iubit/ Că, de vine Luna nouă,/ Ai să-mi frângi inima-n două!// Te codești la sfântu-așteaptă/ Să mă lași nemăritată,/ Dar și când te-oi prinde-n mreje/ M-oi urma pân’ la obreje!// -Să-ndrăznesc în ceasul serii/ Să rup frâiele tăcerii?/ prinde-te-aș de mijloc, fată,/ Să-ți astup gura odată!// - Dragobete, Dragobete,/ Lasă-te de cele fete,/ Dă-mă dorului monedă/ Să mă pui iar în legendă!"
Se observă ludicul, dar sunt și inserții din realitate, socio-istorice, precum în "1001": "mama nu va mai pleca niciodată/ din românia/ tata nu va mai pleca niciodată/ din românia/ dacă mori, nu vei mai pleca niciodată/ din românia// decembre - / tropăituri și ceață lipită de tălpile bocancilor,/ cerșetori cu buzunarele căptușite cu gumă,/ desenele copiilor de cretă mânjite în caricaturi/ de victime zăcând" ș.a.m.d., cert este că nu totul poate fi easy, deoarece există și o coborâre în infern (recuzita fiind dark: "Odaia ne primește între pereții smulși/ Ce-și leapădă căminul dintre ferestre sparte./ Nisipuri cad prin ceață și zbor de pescăruși/ și zac neputincioase ogivele surpate…"), uneori parcă suntem întru acel Eminescu super-romantic (din "Strigoii", "Memento mori" și câte și mai câte): "Pasul dulce de crăiasă/ S-a pierdut ușor pe trepte./ Cu făptura ei duioasă/ Astrele au fost nedrepte…", p.55, din poemul "Par pari refertur", există și un ceremonial al durerii, chiar și "Absurdul" își are propriul poem: "În ploaia cu picuri golași și bezmetici/ Ca gândul ce-mi zboară mereu către tine/ Părem doi absurzi, venerați de eretici:/ O faimă-a iubirii în vânt.// Nu-s zorii de vină, lumini de mătase,/ De par catedrale ce-s simple ruine? suntem doi străini cu tâmplele arse,/ Simptom al cuvintelor-gând.// Tu spui: «Lasă-i, Doamne, nu-i nimeni pe lume/ Pedeapsa să-și crească crezând în mai bine./ Rămâne-vom aștri, chiar dacă fărâme/ Vor fi-n locul nostru-n pământ.»" (p.65)
Uneori, pot fi extrase din poeme ample strofe cu un puternic impact: "Îngerul/ cu o singură aripă/ mă roagă, mă invită/ la un ceai sau altceva." Sau: "Calul/ cu o singură copită,/ știind clipa mea sfârșită,/ vina dă pe coasta rea." (p.89) Un alt exemplu din "Chemarea la arme": "Pe câmpul de luptă,/ Răpus de o tuse/ Grozavă-mi căzuse/ Un înger străbun." (p.99) Ori începutul "delirului": "Nisipul doarme pătură de nalbe/ peste liniile tremurânde din palmă" (p.85)
Se ghicește o revoltă (aproximativă), oglindire a unui misterios al treilea ochi, din poemul "Matei": "Tu,/ hoț de bulgări de lumină/ cu tălpile arse pe rug,/ cum se mai vede Luna plină/ din cer/ prin al treilea ochi?" (p.95), la urma urmelor lăsând cicatrici și comandamentul lui Blaga, cu nestrivirea corolei de minuni, dar sete de nemurire și de dialog cu Sacrul există: "cum urlă-n mine Dumnezeul ce nu mi-a glăsuit vreodat’" (p.97 - "Împotrivirile")
Desigur, mântuirea (nemurirea?) (și) prin poezie nu este ceva simplu, Laura Rusu Ceban pare să înțeleagă acest adevăr, dar important este că dansul a început, primii pași sunt ca niște rugăciuni (chiar dacă unele "rămân neîmplinite - Uită-le cum îmbătrânesc printre rădăcini,/ Privirile cum se resorb în firele de iarbă,/ Iubirile cum se strâng în seva copacilor.// Și totuși, mirosul de brad…" (p.64)
Tehnic, arhitectural, cartea este gândită în patru părți: "Riturile-ndrăgostirii", "Îmbrățișează-mă pentru sfârșitul lumii", "Odăile cu îngeri" și "Riturile trecerii". Probabil deloc întâmplător, ca într-o celebră epopee, se începe cu invocarea muzelor, niște iele-mirese, în poemul "Muzele" ivindu-se, poate, și pescărușul de pe copertă, un fel de spirit "măiastru" care este rugat să transmită un mesaj (pe care vă las să-l descoperiți) mirilor. La Polirom apare la acest început de an cartea "Ce văd păsările" de Iulia Gherasim. Ce vede (citește) pescărușul Laurei Rusu Ceban?
Poezia "adevăratei libertăți", bănuiala că Eva sau Ana lui Manole (există un poem "Manole", p. 27) ar fi putut fi, poate exagerând puțin, o sirenă: "Când Însuși Dumnezeu în veac privește/ prin ochiul de cenușă ce s-a rușinat,/ Sfiit, m-ascund în coada mea de pește,/ Să răscolesc prin lume valul ce-am visat…"
